Minivoleiul zălăuan, la turneul semifinal al Campionatului Naţional

Echipa de minivolei de la Clubul Sportiv Şcolar Zalău s-a clasat pe locul doi la finalul primei faze a Campionatului Naţional, obţinând calificarea la turneul semifinal

Obiectiv îndeplinit pentru echipa de minivolei a Clubului Sportiv Şcolar Zalău. Jucătorii pregătiţi de Horea Giurgiu au acces în faza semifinală a Campionatului Naţional, după ce s-au clasat pe locul doi în Grupa G la finalul primei faze.
Prima fază s-a organizat sub formă de turnee, pe terenul fiecărei echipe. Primul turneu a avut loc la Dej, unde CSS Zalău a înregistrat două victorii şi o înfrângere. A urmat competiţia de la Zalău, unde jucătorii pregătiţi de Horea Giurgiu au câştigat trei meciuri din tot atâtea partide disputate, învingând Academia de Volei „Marius Lazăr” din Zalău, CSS 2 Baia Mare şi LPS Bistriţa.
Având în vedere că în serie s-au înscris cinci echipe, CSS Zalău nu a participat la turneul cu numărul trei, organizat de CSS 2 Baia Mare. În cadrul ultimelor două turnee, zălăuanii pregătiţi de Horea Giurgiu au obţinut patru victorii din şase posibile, pierzând doar duelurile cu liderul, CSS LAPI Dej.
Ultimul turneu din cadrul primei faze a avut loc tot la Zalău, la fel ca al doilea, la finalul săptămânii trecute, organizator fiind de această dată Academia de Volei „Marius Lazăr”. Echipa pregătită de fostul campion naţional cu Elcond Zalău s-a clasat pe ultimul loc la finalul primei faze. De menţionat, însă, că Academia de Volei „Marius Lazăr” a fost înfiinţată în toamna anului 2014, iar sezonul 2015 – 2016 a însemnat debutul într-o competiţia oficială.
La turneul semifinal s-au calificat primele două echipe din cele şapte serii, plus două de pe locul trei cu cel mai bun punctaj. Cele 16 echipe vor fi împărţite în patru serii, în funcţie de zonele geografice de unde provin echipele.
CSS Zalău: Vlad Vasian (cpt.), Răzvan Beldean, Juhos Kevin, David Bărbânţă, Darius Opriş, Raul Toth, Bogdan Bogdan, Răzvan Burian, Ştefan Teglaş, Gergely Gabriel, Raul Şimonca, Ionuţ Mărcuş, George Pleşca, Andrei Sabău şi Tudor Oros. Antrenor: Horea Giurgiu
Academia de Volei „Marius Lazăr” Zalău: Cristian Porumb, Alexandru Ardelean, Vlad Săuca, Dragoş Şerban, Tudor Păcurar, Antonio Roş, Eduard Mare, Andrei Mastan, Cezar Abraham, Ovidiu Gheţe, Mihnea Dumuţa, Raul Pantovici, Adrian Crişan şi Raul Gudea. Antrenor: Marius Lazăr

Clasament Seria G:
1. CSS LAPI Dej 12 12 0 36 – 3 36p
2. CSS Zalău 12 9 3 29 – 33 25p
3. CSS 2 Baia Mare 12 6 6 23 – 20 19p
4. LPS Bistriţa 10 2 8 12 – 32 7p
5. Academia de Volei „Marius Lazăr” Zalău 12 1 11 6 – 33 3p

Leave a Comment