Marius Paşca, favorit să preia banca tehnică a echipei Seso Câmpia Turzii

Conducerea echipei Seso Câmpia Turzii intenţionează să-l schimbe pe antrenorul Ştefan Fogoroşi, după ce formaţia din judeţul Cluj a avut un retur de sezon destul de anost, cu rezultate mai mult negative decât pozitive. Înlocuitorul acestuia ar putea fi chiar antrenorul zălăuan Marius Paşca, care a pregătit FC Zalău timp de opt ani.

Tehnicianul ne-a dezvăluit că a purtat o primă discuţie cu cei de la Câmpia Turzii, iar tratativele finale vor avea miercuri, după meciul din Cupa României de la Nuşfalău, când formaţia de pe malul Someşului va evolua chiar împotriva celor de la Seso. “Am purtat o primă discuţie cu cei din conducerea echipei din Câmpia Turzii, iar în mare parte, pot spune că am ajuns la un numitor comun. Sigur că am pus şi eu câteva condiţii, în vederea aducerii unor jucători, însă acestea sunt deja detalii ce ţin de bucătăria internă a fiecărui club. După meciul de la Nuşfalău ne vom întâlni din nou, după care voi şti exact dacă vom colabora sau nu în sezonul viitor”, ne-a declarat Marius Paşca.
Unul dintre jucătorii care ar putea ajunge la formaţia din Câmpia Turzii odată cu noul antrenor ar putea fi chiar fostul playmaker al Zalăului, Cosmin Sabou, jucător ce a evoluat, printre altele, şi la Gaz Metan Mediaş.

One Thought to “Marius Paşca, favorit să preia banca tehnică a echipei Seso Câmpia Turzii”

  1. […] Tehnicianul ne-a dezvăluit că a purtat o primă discuţie cu cei de la Câmpia Turzii, iar tratativele finale vor avea miercuri, după meciul din Cupa României de la Nuşfalău, când formaţia de pe malul Someşului va evolua chiar împotriva celor de la Seso. “Am purtat o primă discuţie …mai multe stiri […]

Leave a Comment