Le-au dat momeală primul set

Unirea Dej – Volei Municipal Zalău 1 – 3 (24, -19, -12, -17)

Volei Municipal Zalău a obţinut maximum de puncte din deplasarea de la Dej, în care s-a duelat cu formaţia locală, Unirea. Vicecampioana a dispus cu scorul de 3 – 1 de gruparea de pe malul Someşului, după ce primul set şi l-au adjudecat gazdele. De altfel, actul întâi a fost şi cel mai disputat, mergându-se „cap la cap” aproape pe toată durata setului. Zalăul s-a desprins la 8 – 5 la prima întrerupere tehnică, iar la cea de-a doua a avut avantaj de un punct. Gazdele au câştigat patru mingi consecutive, iar scorul a devenit 19 – 16 în favoarea Dejului. După două time-out-uri cerute de antrenorul bulgar Stoev, vicecampioana a restabilit egalitatea la 19, situaţia fiind echilibrată până în final, când dejenii s-au desprins la 26 – 24.
Lucrurile s-a schimbat radical în următoarele trei seturi, pe care formaţia de sub Meseş le-a câştigat fără nicio emoţie. Şase puncte a fost diferenţa din actul secund în favoarea echipei zălăune, 25 – 19, după ce la primul time-out tehnic, gazdele au condus cu 8 – 5. În actul trei s-a înregistrat cea mai mare diferenţă de scor, 25 – 12 în favoarea echipei zălăuane, după 8 – 5 şi 16 – 14 la cele două întreruperi tehnice. De la 19 – 18 pentru Zalău, gazdele au reuşit să mai câştige doar un punct până la finalul setului.
Parţialul patru a fost disputat doar până la primul time-out tehnic, în care zălăuanii au intrat cu avantaj minim, după care vicecampioana s-a distanţat, impunându-se la final cu 25 – 17.
Pentru Volei Municipal Zalău urmează miercuri partida restantă cu Tomis Constanţa, meci programat la ora 17, în Sala Sporturilor din Constanţa.
Volei Municipal Zalău: Marin Lescov, Gabriel Cherbeleaţă, Răzvan Mihalcea, Mihai Gheorghiţă, Leonardo Dal Bosco, Marian Bala şi Adrian Feher – libero. Au mai evoluat: Andrei Georgescu, Răzvan Olteanu, Mihai Tarţa, Cornel Miron şi Claudiu Iov. Antrenori: Stoyan Stoev (principal), Bogdan Nicolae (secund)

Leave a Comment