HC Zalău rămâne fără portarul Mihaela Cheţa Foltic

Portarul de bază al echipei zălăuane nu a evoluat niciun minut în acest sezon, iar în această săptămână ar putea fi supus unei intervenţii chirurgicale

Problemele medicale continuă pentru portarul titular al echipei HC Zalău, Mihaela Cheţa Foltic, care s-a accidentat la spate în timpul stagiului de pregătire efectuat în această vară la Cheile Grădiştei. Handbalista s-a accidentat la spate în cea de-a cincea zi a cantonamentului, nemaiputându-se pregăti alături de echipă, iar în primele şapte etape nu a bifat niciun minut în poarta formaţiei conduse de Gheorghe Tadici.
„Speram ca Mihaela Cheţa Foltic să-şi revină în această perioadă, dar şi-a mai făcut un control medical şi se pare că trebuie operată. În orice caz, nu mai suntem de acord nici noi, dar nici ea să tergiversăm lucrurile. Sunt costuri cu controalele medalicale, plătim salariul lunar, iar ea face doar act de prezenţă la antrenamente. Cred că vom merge fără ea, cel puţin până la finalul primei părţi a campionatului”, a declarat managerul Gheorghe Tadici.
Nemulţumit probabil de evoluţiile Georgianei Bazon, tehnicianul zălăuan a dorit să transfere în această perioadă un pivot la formaţia pe care o conduce, însă problemele apărute cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală l-au determinat să renunţe.
„Am vrut să transfer în această perioadă un pivot, dar, din cauza problemelor cu ANAF-ul, am fost nevoit să renunţ şi am anunţat jucătoarea că nu mai putem efectua acest transfer”, a mai afirmat antrenorul zălăuan.
La scurt timp după accidentarea Mihaelei Cheţa Foltic, Gheorghe Tadici a transferat-o la HC Zalău pe portarul Diana Diaconu, care în sezonul trecut a evoluat la SC Mureşul Târgu Mureş.

One Thought to “HC Zalău rămâne fără portarul Mihaela Cheţa Foltic”

  1. Anonim

    Ne trebuie urgent un pivot, cu ANAF sau fara !

Leave a Comment