HC Zalău, o victorie şi o remiză în „dubla” amicală cu Minaur Baia Mare

Handbal Club Zalău a susţinut săptămâna trecută două jocuri de verificare în compania celor de la Minaur Baia Mare, ambele partide disputându-se în Sala Polivalentă „Lascăr Pană” din Baia Mare.

Primul duel s-a încheiat la egalitate, 28 – 28, după ce la pauză, cele două echipe au intrat tot cu rezultat de egalitate la cabine, 14 – 14. Emilija Lazic a fost cea mai bună marcatoare a Zalăului, cu 9 reuşite, în timp ce de la gazde, Clara Preda şi Magda Cazanga au înscris de cele mai multe ori în poarta Zalăului, ambele câte opt goluri.

Al doilea duel a fost câştigat de HC Zalău cu scorul de 25 – 23. Zălăuancele au profitat de unele absenţe din tabăra băimărencelor şi au condus aproape tot meciul. Tot Emilija Lazic a fost cea mai bună marcatoare şi de această dată, cu zece goluri marcate, iar pentru Minaur, Clara Preda şi Magda Cazanga au înscris de cele mai multe ori.

HC Zalău va continua pregătirea pe plan local, urmând ca în data de 5 ianuarie să susţină primul meci oficial din 2024, în Cupa României, împotriva celor de la CSM Roman. Partida este programată în Sala Sporturilor din Roman, începând cu ora 11.

foto: csminaur.ro

One Thought to “HC Zalău, o victorie şi o remiză în „dubla” amicală cu Minaur Baia Mare”

  1. […] Handbal Club Zalău a susţinut săptămâna trecută două jocuri de verificare în compania celor de la Minaur Baia Mare, ambele partide disputându-se în Sala Polivalentă „Lascăr Pană” din Baia Mare. Primul duel s-a încheiat la egalitate, 28 – 28, după ce la pauză, cele două echipe au intrat tot cu rezultat de egalitate la cabine, 14 – 14. Emilija Lazic a fost cea mai bună marcatoare a Zalăului, cu 9 reuşite, în timp ce de la gazde, Clara Preda şi Magda Cazanga au înscris de cele mai multe ori în… Citeste mai mult […]

Leave a Comment