HC Zalău, buget de 3,4 milioane de lei din partea Consiliului Judeţean Sălaj

La fel ca în anii anteriori, Handbal Club Zalău se va bucura de o susţinere consistentă din partea Consiliului Judeţean Sălaj şi în sezonul următor. Echipa condusă de Gheorghe Tadici va beneficia de un buget de 3,4 milioane de lei din partea autorităţilor judeţene, sumă ce a fost votată joi, prin Proiect de Hotărâre, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Sălaj.

Până la finalul acestui an, echipa de handbal va beneficia de 1,7 milioane de lei din partea instituţiei condusă de Dinu Iancu-Sălăjanu, cealaltă jumătate urmând a fi alocată în prima parte a anului 2023, pentru returul ediţiei 2022 – 2023 a Ligii Naţionale.

De susţinere din partea administraţiei judeţene se va bucura şi Academia de Volei „Marius Lazăr”, pentru care consilierii judeţeni au aprobat suma de 70.000 de lei în sezonul competiţional 2022 – 2023. Până a finalul acestui an, clubul fostului voleibalist Marius Lazăr va primi 35.000 de lei din partea Consiliului Judeţean, diferenţa urmând a fi alocată în prima jumătate a anului viitor.

Cinci structuri sportive au depus dosare de finanţare către Consiliul Judeţean Sălaj: Handbal Club Zalău, Academia de Volei „Marius Lazăr”, Asociaţia Handbal Club VM Zalău, Handbal Club Sportiv Dinamic Zalău şi ACS Dani San Zalău, însă, în urma verificării documentelor depuse, s-a constatat că doar primele două structuri sportive îndeplinesc condiţiile de eligibilitate pentru repartizarea sumelor destinate finanţării activităţilor de performanţă a structurilor sportive locale.

Echipa cu cel mai mare buget în sezonul 2022 – 2023 al Ligii Naţionale va rămâne CSM Bucureşti, vicecampioana ediţiei trecute, Cristian Roşu, reprezentantul primarului general în Consiliul de Administraţie al CSM Bucureşti, confirmând pentru presa naţională că „tigroaicele” vor beneficia de acelaşi buget ca în sezonul anterior – 3,5 milioane de euro.

One Thought to “HC Zalău, buget de 3,4 milioane de lei din partea Consiliului Judeţean Sălaj”

  1. […] La fel ca în anii anteriori, Handbal Club Zalău se va bucura de o susţinere consistentă din partea Consiliului Judeţean Sălaj şi în sezonul următor. Echipa condusă de Gheorghe Tadici va beneficia de un buget de 3,4 milioane de lei din partea autorităţilor judeţene, sumă ce a fost votată joi, prin Proiect de Hotărâre, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Sălaj. Până la finalul acestui an, echipa de handbal va beneficia de 1,7 milioane de lei din partea instituţiei condusă de Dinu Iancu-Sălăjanu, cealaltă jumătate urmând a fi alocată… Citeste mai mult […]

Leave a Comment