HC Zalău a remizat pe terenul nou-promovatei Alba Sebeş

Handbalistele conduse de Gheorghe Tadici au terminat la egalitate, scor 24 – 24 duelul de pe terenul nou promovatei, HC Alba Sebeş, după ce gazdele au avut avantaj de trei goluri la pauză

Partida dintre HC Alba Sebeş şi HC Zalău, desfăşurată sâmbătă seara, în Sala Sporturilor „Florin Fleşeriu” din Sebeş, s-a încheiat la egalitate, scor 24 – 24, după ce gazdele au avut avantaj de trei goluri la pauză, 15 – 12.
Zalăul era favorită pe hârtie, însă, în teren situaţia a arătat diferit, iar partida a fost una extrem de disputată. Aceasta, şi din cauza manierei de arbitraj care a stârnit nemulţumiri în ambele tabere. 2 – 2 a arătat tabela după primele şapte minute, apoi gazdele s-au desprins şi au reuşit să se menţină în avantaj până la finalul primei părţi.
Partea a doua nu a mai fost la fel de bună pentru formaţia din Sebeş, iar handbalistele zălăuane au practicat un joc mai bun. Gazdele nu au marcat deloc în primele şapte minute din partea secundă, iar formaţia lui Tadici s-a apropiat la un singur gol, 14 – 15 în minutul 37. Sebeşul a avut un moment de revenire după minutul 40, refăcând diferenţa de trei goluri cu care a intrat şi la pauză (18 – 15), dar ultimul sfet de oră a fost din nou unul foarte disputat. Echipa zălăuană a restabilit egalitatea la 20 în minutul 53, după care s-a mers „cap la cap” până la final, ultimul gol al meciului fiind înscris de jucătoarea Zalăului, Valentina Bardac.
„Atât noi, cât şi cei de la Alba Sebeş ne-am dorit să facem un joc bun şi să practicăm un handbal de calitate, dar ceea ce s-a fluierat în teren a enervat ambele echipe. Cel puţin şase goluri am primit pe fondul unor infracţiuni, chiar şi la ultimul gol al Sebeşului a fost semicerc la Rusu. Nu este voie şi nu este permis să se întâmple astfel de lucruri. Noi muncim, iar arbitrii împart dreptatea în teren şi fiecare trebuie să răspundă pentru ceea ce face”, a declarat Gheorghe Tadici la finalul partidei pentru absport.ro.
Înaintea meciului s-au făcut tot felul de speculaţii, având în vedere că echipa din Sebeş este pregătită de Popa Sevişteanu, fost coleg de an şi de cameră cu Gheorghe Tadici şi unul dintre cei mai buni prieteni pe care fostul selecţioner îi are în handbalul românesc. Conducerea echipei din Sebeş a decis chiar să-l suspende din funcţie pe Popa Sevişteanu pentru jocul cu Zalăul.
„Nu este normal să se facă astfel de suspiciuni înaintea unui meci. Am fost coleg de an şi de cameră cu Popa Seviştean, am făcut multe împreună pentru handbalul românesc. Popa Sevişteanu a făcut mult pentru handbalul din Sebeş, a continuat activitatea după nea’ Florin Fleşeriu şi nu este normal ca acum să vină nişte neica-nimeni şi nişte conducători vremelnici să spună că există suspiciuni şi să-i ştirbească personalitatea acestui om”, a reacţionat Tadici.
În urma punctului obţinut la Sebeş, HC Zalău a urcat pe poziţia a cincea în clasamentul Ligii Naţionale, iar în etapa viitoare, programată sâmbătă, va primi vizita echipei Rapid Bucureşti.
Marcatoare: HC Alba Sebeş – Ana Ciolan (8), Alexandra Andrei (7), Andreea Antoce (4), Nicoleta Rusu (3), Andreea Pătuleanu (1), Cristina Predoi (1); HC Zalău – Claudia Constantinescu (9), Valentina Bardac (6), Larisa Tamaş (3), Georgiana Bazon (2), Florina Ţurcaş (1), Diana Puiu (1), Teodora Bloj (1) şi Andrada Trif (1).

Leave a Comment