HC Zalău a încheiat campionatul la mijlocul clasamentului

Formaţia condusă de Gheorghe Tadici a învins marţi după-amiaza cu scorul de 37 – 19 CSM Ploieşti, într-un meci pentru stabilirea locurilor 7 – 8

Handbal Club Zalău a încheiat sezonul pe teren propriu, învingând marţi după-amiaza cu scorul de 37 – 19 (18 – 8) CSM Ploieşti, într-un meci contând din faza a treia a play-off-ului Ligii Naţionale de handbal feminin. După 30 – 26 în meciul desfăşurat joi, la Ploieşti, Zalăul a „defilat” în partida de marţi, având un avantaj considerabil încă de la pauză, când tabela a arătat 18 – 8. Zălăuancele au marcat trei goluri consecutive în debutul partidei, iar oaspetele au marcat primul gol în minutul patru. După 12 minute de joc, diferenţa era deja de şase goluri în favoarea Zalăului, 8 – 2, iar până la pauză, avantajul formaţiei gazdă a crescut.
Tadici a rulat întreg lotul pe care l-a avut la dispoziţie, singura indisponibilă fiind Crina Pintea, accidentată în meciul de pe teren propriu cu Brăila. Toţi cei trei portarii au avut evoluţii bune în poartă, iar în teren, „recitalul” l-au dat Claudia Constantinescu, Diana Puiu şi Andrada Maior Paşca.
Echipa prahoveană a căzut fizic în partea secundă, iar Zalăul a mai marcat de 19 ori până la final, în timp ce jucătoarele antrenate de Goran Kurtes au înscris de nouă ori.
„Pentru mine este elocvent locul şase, obţinut la finalul sezonului regulat. Eu nu sunt de acord cu acest play-off, mai ales cu modul în care se desfăşoară meciurile, fiindcă echipele nu-şi pot apăra şansele într-un mod corect. A fost acel final de meci nefericit pentru noi din jocul cu Brăila, ar fi fost perfect pentru noi dacă jucam pentru locurile cinci – şase. Din punctul meu de vedere, unul dintre locurile cinci sau şase era peste condiţia noastră, având în vedere potenţialul celorlalte echipe. Chiar şi aşa, am lăsat în spate echipe din judeţe cu potenţial mai mare decât Sălajul. Nu înseamnă că dacă primeşti bani de la autorităţile locale sau judeţene, te poţi bate cu echipe precum HCM Baia Mare sau CSM Bucureşti. Aşa cum am mai spus, nu poţi depăşi un Mercedes cu un Logan”, a afirmat Gheorghe Tadici la finalul sezonului.
În urma acestei victorii, formaţia zălăuană încheie campionatul pe locul şapte, după ce sezonul regulat l-a încheiat pe poziţia a şasea.
HC Zalău: Mihaela Cheţa, Ana-Maria Inculeţ, Adina Mureşan – Andrada Maior Paşca (7), Andrada Pop, Florina Ţurcaş (1), Andrada Trif (1), Valentina Bardac (2), Roxana Varga (1), Eliza Cicic (2), Georgiana Ciuciulete (1), Roxana Rob, Loredana Ciunt (2), Claudia Constantinescu (9), Costela Lazăr (4) şi Diana Puiu (7). Manager: Gheorghe Tadici. Antrenor secund: Elena Tadici
CSM Ploieşti: Elena Şerban, Alina Ifrim – Ionela Dinu (2), Cătălina Preda (3), Andreea Dincu, Andreea Chiricuţă, Ramona Ştefan (2), Iryna Ştutska (4), Adriana Vasilescu (5) şi Marilena Gherman Ana (3). Antrenor: Goran Kurtes

Leave a Comment