Fostul căpitan al echipei naţionale de baschet a României, alături de sportivii sălăjeni

Mircea Barna, fostul căpitan al echipei naţionale de baschet a României şi fost component al Universităţii Cluj, a iniţiat şi dezvoltat în urmă cu câţiva ani proiectul „Împreună pentru sportul românesc”, prin care se doreşte relansarea sportului românesc.

Barna este şi proprietarul Ancada, producător de echipamente sportive, iar printr-o relaţie de prietenie pe care o are de câţiva ani cu preşedintele CS Terra Kid, Remus Cliţan, fostul baschetbalist a donat diverse articole sportive pentru sportivii din judeţ. Acesta a făcut o donaţie pentru secţia de handbal de la Clubul Sportiv Şcolar Zalău, oferind un set de mingi, o astfel de donaţie fiind făcută şi clubului condus de Valeria Motogna. Tot la CSS Zalău, Barna, prin Remus Cliţan, a oferit ghete pentru sportivii de la secţia de lupte libere şi adidaşi speciali pentru copiii de la atletism.

„Ne cunoaştem de aproximativ doi ani. Ancada este şi sponsor al clubului Terra Kid Zalău, dar Mircea Barna a dorit să facă o serie de donaţii şi pentru alţi sportivi din judeţ. Aceste acţiuni vor continua”, a explicat Remus Cliţan.

Printre cei care s-au bucurat de articole sportive primite de la firma reprezentată de Mircea Barna au fost şi fotbaliştii de la Hida, dar şi o serie de tineri din Badon, care practică fotbalul.

Terra Kid Zalău este unul dintre cluburile de arte marţiale din Sălaj care a avut şi continuă să aibă în componenţă sportivi consacraţi la nivel naţional, cu rezultate deosebite chiar şi la Campionatele Europene şi Mondiale. Oliwer Dobre, un nume al karate-ului Românesc este în prezent antrenorul CS Terra Kid, iar până în urmă cu câţiva ani, sportivii erau antrenaţi de Călin Marincaş, multiplu campion mondial şi european, cel care şi-a înfiinţat propriul club.

În 2018, Terra Kid a câştigat pentru prima dată Cupa României la karate tradiţional, iar în 2019 a repetat performanţa.

 

Alte articole

Leave a Comment