FC Zalău revine pe teren propriu abia peste o lună

VIDEO
Jucătorii pregătiţi de Marius Paşca şi Cristian Oros vor susţine două partide consecutive în deplasare, apoi vor sta două etape, având în vedere că Seria a V-a a început cu 13 echipe, iar în această iarnă s-a retras din competiţie şi Jiul Petroşani.

Sâmbătă, FC Zalău a evoluat pe teren propriu, în faţa formaţiei Unirea Dej, echipă neînvinsă în deplasare, în acest sezon. Nici zălăuanii nu au reuşit să „rupă” invincibilitatea Dejului, pierzănd cu 2 – 3 în etapa a treia a returului.
Tehnicianul Marius Paşca s-a arătat mulţumit de jocul echipei sale, fiind de părere că dacă jucătorii săi ar fi fost mai atenţi la finalizare, scorul final ar fi fost cu totul altul. „O înfrângere rămâne înfrângere, dar, per ansamblu, am fost mulţumit de atitudinea de care au dat dovadă băieţii. Păcat că nu am reuşit să şi marcăm mai multe goluri. Am revenit de la 1 – 2, ne-am creat patru, cinci ocazii de a înscrie, dar nu am fost suficient de atenţi la finalizare. A fost şi acea degajare greşită a lui Alex Gudea, din ultimul minut, prin care oaspeţii au marcat golul victoriei. Este o înfrângere dureroasă, dar încercăm să trecem peste acest eşec. Trebuie ţinut cont însă şi de faptul că Dejul s-a apărat aproape toată repriza a doua. Starea gazonului ne-a pus reale probleme la construcţie, fiindcă am fost nevoiţi să jucăm mai mult pe benzi, unde terenul arăta, cât de cât mai bine. Am început cu cinci jucători sub 20 de ani, iar la unii s-a văzut lipsa de experienţă la acest nivel. Nu facem o tragedie din acest lucru, fiindcă numai prin joc pot acumula experienţă. Impotrant este să ne revenim şi psihic, fiindcă atunci când faci un joc bun şi pierzi, ca jucător te demoralizezi puţin”, a precizat antrenorul principal al echipei FC Zalău, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă.
Aflat pentru prima dată în postura de titular la FC Zalău, tânărul Alex Gudea a gafat la golul trei al oaspeţilor, iar după meci, anumiţi spectatori au contestat decizia antrenorului Paşca, de a nu-l titulariza pe Claudiu Chiş. „Alex Gudea a mai apărat şi, cu siguranţă va mai avea posibilitatea să apere. Nu pot să-i reprozez decât primirea celui de-al treilea gol. În rest nu pot să spun că a avut ceva de apărat. Practic, adversarul a avut patru şuturi pe poartă şi a marcat trei goluri. Nici Claudiu Chiş nu trece printr-o perioadă bună, chiar de aceea am făcut această schimbare. Nu-mi reproşez faptul că la 16 ani şi jumătate l-am folosit titular în Liga a III-a, fiindcă şi cu Claudiu Chiş s-a întâmplat la fel în urmă cu trei ani”, a mai spus Paşca.
Întrebat ce părere are de faptul că Federaţia Română de Fotbal obligă echipele să joace pe terenuri îngheţate, acoperite cu zăpadă şi impracticabile, antrenorul zălăuan consideră problema ar trebui dezbătută în cadrul unei Adunări Generale. „Probabil că reprezentanţii Ligii a III-a ar trebui să propună în Adunarea Generală schimbarea sistemului de desfăşurare. Arbitrii au aplicat regulamentul şi nu le putem reproşa nimic. Însă, noi am jucat la Pâncota pe un teren înzăpezit, iar la Zalău pe un teren plin cu noroi, iar în aceste condiţii, îţi pui întrebarea care este rolul federaţiei? Este inadmisibil să joci acum pe astfel de terenuri, iar la începutul lunii iunie se termină campionatul. Urmează o pauză de aproape patru luni pe perioada de vară, în care am putea să jucăm în condiţii mult mai bune, ceea ce ar fi benefic şi pentru jucători. Sperăm ca pe viitor să nu se mai întâmple astfel de cazuri, fiindcă nu are nimeni de câştigat”.
După 15 etape, FC Zalău ocupă poziţia a VI-a în clasamentul Seriei a V-a, cu 22 de puncte acumulate, urmând ca vineri să evolueze în deplasare, la Sănătatea Cluj.

Următorul meci pe teren propriu pentru FC Zalău este programat în 26 aprilie, de la ora 17, împotriva echipei Olimpia Satu Mare.

Leave a Comment