De la nepotu… fără număr

De la nepotu... fără numărFC Zalău – U II Cluj 0 – 3 (0 – 1)

A marcat: Vlad Morar (min. 40, 50 şi 86)

FC Zalău: Chiş – Maior, Jula (min. 86, Cornaci), Surducan (min. 74, Teglaş), Neicu, Lung, Sabou, Stanciu, Bălan, Crăciun (min. 46, Gorga), Dănilă (min. 60, Negrean). Antrenori: Marius Paşca (principal), Cristian Oros (secund)

U II Cluj: Boşneag (min. 87, Roland) – Takacs, Cucui, Szilagy, Ionaşcu, Moldovan (min. 63, Mureşan), Tulio (min. 46, Kovacs), Balde, Danciu (min. 74, Luca), Voican, Morar. Antrenor: Gheorghe Barbu.

FC Zalău a intrerupt vineri seria celor patru victorii consecutive, pierzand ruşinos, chiar pe teren propriu, cu scorul de 3 – 0 in faţa celor de la Universitatea II Cluj. Jucătorii pregătiţi de Marius Paşca şi Cristian Oros au avut o evoluţie mult sub aşteptări in faţa unei echipe mult mai tinere, majoritatea jucătorilor clujeni terminand de curand junioratul. Toate cele trei goluri ale clujenilor au fost marcate de sălăjeanul Vlăduţ Morar, chiar nepotul preşedintelui de la FC Zalău, Ioan Morar. Jucătorul a inceput fotbalul la Viitorul Zalău, trecand pe la Şcoala de Fotbal Gică Popescu şi Ardealul Cluj pană să ajungă la Universitatea Cluj, la care activează din vara anului trecut.

Clujenii au inceput tare incă din startul partidei, avand cateva situaţii bune de a marca, in timp ce Zalăul a trimis primul şut spre poartă abia in minutul 35, prin Stanciu.

Cu cinci minute inainte de finalul primei reprize, clujenii beneficiază de o lovitură de pedeapsă după ce Maior il faultează in careu pe Danciu, iar Vlăduţ Morar transformă fără emoţii lovitura de pedepasă, trimiţandu-l pe portarul Chiş in colţul opus.

Lucrurile nu se schimbă prea mult nici in partea secundă. FC Zalău incearcă, dar nu reuşeşte să pună in pericol poarta lui Boşneag, in timp ce clujenii continuă la fel de periculoşi pe faza de atac. Nu trec decat cinci minute de la reluare şi Vlăduţ Morar face 0 – 2. Jucătorul originar din comuna Crişeni primeşte o pasă lungă in adancime, scapă de sub marcaj, trece şi de portarul Chiş şi trimite cu latul in poarta goală.

Şi ca tacamul să fie complet, acelaşi Morar reuşeşte hattrick-ul in minutul 86. Balde pătrunde şi centrează in faţa porţii pentru Morar, care il culcă pe portarul Chiş, după care trimite balonul in plasă.

După această ruşinoasă infrangere, FC Zalău rămane cu 22 de puncte, urmand ca in etapa de vineri să se deplaseze la Campia Turzii, unde va intalni Seso din localitate.

Leave a Comment