Cazuri de coronavirus şi la echipa de volei a Zalăului

Divizia A1 se desfăşoară în acest sezon (cel puţin prima parte) sub formă de turnee, iar primul turneu este programat la finalul acestei săptămâni. SCM Zalău găzuieşte turneul pentru Grupa 1, din care mai fac parte Arcada Galaţi, campioana en-titre şi Unirea Dej.

Cu 48 de ore înainte de disputarea primului meci, cel de joi cu Arcada Galaţi, zălăuanii au fost nevoiţi să efectueze testul RT-PCR, cinci dintre voleibaliştii de la SCM fiind depistaţi cu coronavirus.

O parte dintre aceştia sunt titulari, astfel că misiunea va fi una foarte dificilă, cel puţin impotriva gălăţenilor.

„Ne confruntăm cu o situaţie cât se poate de dificilă. Cazuri de infectări cu coronavirus au fost la mai multe echipe şi, din păcate, nu am scăpat nici noi. Avem şapte jucători disponibili şi vom încerca să facem faţă situaţiei cu cei pe care-i avem la dispoziţie”, a afirmat managerul Adrian Feher.

Leonardo Dal Bosco, Nicolas Dos Santos, Mihai Coasă, Mihail Mărgineanu şi Liviu Râpeanu sunt cei cinci jucători infectaţi cu coronavirus.

Cazuri noi şi la echipa de fotbal

Şi la echipa de fotbal au apărut două cazuri noi, Romaric Logon şi Alexandru Jula, dar conducerea a dat asigurări că cei doi s-au izolat, neavând contact cu ceilalţi componenţi ai echipei sau cu antrenorii. În aceste condiţii, partida programată sâmbătă, la ora 14, pe Stadionul Municipal din Zalău, în compania echipei Progresul Şomcuta Mare, se va disputa.

Cealaltă reprezentantă a Sălajului în Liga a III-a, Sportul Şimleu Silvaniei, va evolue în deplasare, împotriva Gloriei Bistriţa, meciul fiind programat tot sâmbătă, la ora 14.

După opt etape, SCM Zalău este lider în Setia a X-a, cu 17 puncte, dar cu un meci mai puţin disputat, în timp ce Sportul Şimleu ocupă locul trei, cu 12 puncte.

Leave a Comment