Brigadă internaţională la meciul HC Zalău – „U” Jolidon Cluj

După remiza înregistrată în prima etapă din noul sezon al Ligii Naţionale de handbal feminin, 23 – 23 pe terenul Craiovei, HC Zalău speră să obţină vineri după-amiază toate cele trei puncte puse în joc, în meciul de pe teren propriu, cu Universitatea Jolidon Cluj.

Partida va fi oficiată de cuplul internaţional format din ploieşteanul Romeo Ştefan şi bucureşteanul Bogdan Stark. Consideraţi unii dintre cei mai buni arbitri din România, Stark şi Ştefan au fost delegaţi, în 2011, pentru prima dată la un Campionat Mondial, cel din Suedia. În acest an, cei doi arbitri au bifat o nouă prezenţă la un Campionat Mondial de handbal masculin, cel din Spania, unde Stark şi Ştefan au oficiat cinci partide.
În primele două dispute oficiale din acest sezon, clujencele antrenate de Horaţiu Paşca şi Ioan Ani-Senocico au suferit două înfrângeri. Universitatea a pierdut în prima rundă, chiar pe teren propriu, în faţa formaţiei HCM Roman, 25 – 26, după ce la pauză a condus cu 13 – 11, iar duminică a fost învinsă în Supercupa României, cu scorul de 33 – 28 de HCM Baia Mare.
Partida dintre HC Zalău şi Universitatea Jolidon Cluj este programată vineri, de la ora 18:30, în Sala Sporturilor din Zalău, iar conducerea echipei oaspete a anunţat deja prezenţa unui număr de aproximativ 80 de suporteri clujeni.

 

One Thought to “Brigadă internaţională la meciul HC Zalău – „U” Jolidon Cluj”

Leave a Comment