„Ziua Naţională fără Tutun” – marcată la Zalău

Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Sălaj, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret DJST Sălaj, Crucea Roşie filiala Sălaj şi Direcţia de Sănătate Publică va organiza o serie de activităţi menite să marcheze „Ziua Naţională fără Tutun”.

După cum a explicat Valer Merce, coordonatul CPECA Sălaj, Ziua Naţională fără Tutun este marcată, în fiecare an, în a treia joi din luna noiembrie, printr-o iniţiativă de a atrage atenţia asupra impactului pe care îl are fumatul asupra sănătăţii oamenilor. Astfel, Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin intermediul centrelor de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, foloseşte acest prilej pentru a derula, la nivel naţional, activităţi de informare-sensibilizare-conştientizare în mediul şcolar, familial şi în comunitate, asupra riscurilor consumului de tutun şi de formare de abilităţi de viaţă sănătoasă. Potrivit lui Merce, în acest an, „Ziua Naţională fără Tutun” se desfăşoară sub sloganul „Ajută-mă să cresc” şi oferă, prin instituţiile implicate, cadrul informării şi sensibilizării populaţiei nefumătoare cu privire la riscurile la care se supune prin inhalarea fumului de ţigară – aşa numitul „fumat pasiv” – alături de încurajarea acesteia din urmă de a-şi solicita dreptul la un aer fără fum de ţigară, prin respectarea prevederilor legale în vigoare.

La nivelul municipiului Zalău, CPECA Sălaj va organiza activităţi de informare şi un concurs de postere cu mesaje antifumat, activitate care se va desfăşura la Şcoala Gimnazială „Corneliu Coposu”, în cadrul proiectului „Fără fumuri”. De asemenea, joi, 20 noiembrie, în sala Porolissum a Consiliului Judeţean Sălaj, începând cu ora 16, voluntarii antidrog şi voluntarii Crucii Roşii vor prezenta diferite materiale video referitoare la tutun şi consecincele acestuia, activitate la care sunt aşteptaţi să participe toţi cei care doresc. Ziua Naţională fără Tutun va continua cu activităţi stradale de distribuire de materiale informative în rândul cetăţenilor, activitate desfăşurată de voluntarii CPECA şi Crucea Roşie.

One Thought to “„Ziua Naţională fără Tutun” – marcată la Zalău”

  1. stelian

    Esti somer, pensionar, student, ?vrei sa schimbi situatia financiara, vrei un job serios , ai gasit locul potrivit.O sansa deosebita pentru cei care vor sa lucreze ca operatori online, part-time (3 ore pe zi) si la domiciliu. Castigurile pot ajunge la 300 de dolari lunar! Sunt necesare doar cunostinte minime de utilizare a calculatorului si conexiune la Internet. Pentru detalii trimiteti textul Info la adresa de email: ofertelocoridemunca@gmail.com

Leave a Comment