Zalău: Aproape 250 de arbori vor fi plantaţi în această primăvară

Aproximativ 150 de tei şi paltini, precum şi o sută de pini şi molizi vor fi plantaţi în Zalău, în această primăvară, angajații SC Citadin SRL (firma care se ocupă cu întreţinerea domeniului public în municipiu, n.r.) urmând să îi distribuie atât în cartiere, cât şi în locurile unde în trecut au existat arbori, dar s-au uscar. Purtătorul de cuvânt al Citadin SRL, Paul Maghiu, a declarat că tot în perioada care urmează în oraş vor fi sădite aproape 2.500 de fire de gard viu. “De asemenea, în sensurile giratorii, precum și pe scuarurile și jardinierele din Piața 1 Decembrie 1918, zona Scala, zona Galeriilor Meseș, în Piața Iuliu Maniu şi în zona Unicarm vor fi plantate circa 50.000 de răsaduri de flori. Este vorba de plante anuale – salvii, petunii, mușcate, dalii, dar şi de plante perene – jaleș, levănțică, santoline, rudbeckia, toate produse în serele proprii ale SC Citadin”, a declarat Paul Maghiu.
În același timp, SC Citadin va încerca să înlocuiască sortimentul de plante anuale cu unul din plante perene și gazon. “Opțiunea firmei vine atât din rațiuni estetice și practice, dar și economice, având în vedere costurile mult mai ridicate de producție, înființare și întreținere a plantelor anuale. Lucrările de plantare a florilor se vor derula pe tot parcursul lunii mai și în prima decadă a lunii iunie”, a declarat purtătorul de cuvânt.
În lunile martie și aprilie, după ce vremea va permite, vor fi realizate și alte lucrări specifice primăverii. “Vor fi dezgropaţi și tunşi trandafirii, vor fi daţi cu varl arborii de aliniament stradal, vor fi semănate cu gazon unele suprafețe de teren și, nu în ultimul rând, vor fi finalizate lucrările de amenajare a spațiului verde de la Sala Sporturilor”, a spus Maghiu.

Resturile vegetale – transformate în compost

Potrivit sursei citate, respectivele lucrări vin în completarea celor de toaletare a arborilor şi arbuştilor ornamentali, care au fost desfăşurate în Zalău în ultima lună. Campania de toaletare a arborilor este în plină desfăşurare, după un program stabilit pe cartiere în funcție de priorități. Astfel, angajații răspund sesizărilor cetățenilor adresate în scris Primăriei Municipiului Zalău și trimise la SC Citadin spre soluționare. În perioada 14 ianuarie-15 februarie, au fost realizate lucrări în cartierele Dumbrava Nord, Dumbrava I și II, Păcii, Porolissum, Libertății, Brădet, Stadion și pe străzile 22 Decembrie 1989 și Gheorghe Doja. În total, în perioada amintită anterior, au fost soluționate 80 de sesizări, fiind toaletați 532 de arbori. Începând din această săptămână și până la jumătatea lunii martie vor fi rezolvate sesizările din cartierul Simion Bărnuțiu, strada Crișan și cartierul Mihai Viteazul. Resturile vegetale rezultate din toaletări sunt tocate și procesate în baza de producție a firmei, fiind folosite ulterior fie ca îngrășământ, fie ca material combustibil la centrala termică a serelor.
În paralel, în zilele fără zăpadă, se execută lucrări de igienizare a zonelor verzi, toate deșeurile menajere fiind transportate la rampa de gunoi de la Crișeni, în timp ce frunzele și deșeurile vegetale se depozitează în platforma existentă la Citadin pentru formarea compostului.

Leave a Comment