Vin obținut de Carastelec Sparkling Winery, al treilea cel mai bun spumant din lume

„În cadrul degustării finale pentru titlul „Campionul Campionilor”, Carassia Rosé, spumant obținut de Carastelec Sparkling Winery,  a fost desemnat al treilea cel mai bun spumant din lume, și primul din afara regiunii Champagne”, este mesajul postat pe contul de facebook al producătorului sălăjean de vin.

Chairman`s Trophy, unul dintre primele patru cele mai înalte distincții ale Campionatului Mondial de Șampanii și Vinuri Spumante , titlul de National Champion of Romania, și patru premii speciale Best in Class. Așa arată lista premiilor cu care s-a întors de la Londra spumantele Carassia. La CSWWC, procesul de evaluare al spumantelor se întâmplă întotdeauna prin degustare oarbă, în trei etape. În prima etapă se aleg medaliații de aur și argint pe stiluri și regiuni, apoi în a doua etapă medaliațiii de aur concurează pentru distincțiile de Best in Class, iar apoi aceștia din urmă sunt degustați a treia oară, pentru a decide campionii regionali, mondiali, producătorul anului și pentru acordarea trofeelor. Aceste premii speciale au fost anunțate săptămâna trecută în 4 zile consecutive, în cadrul unor emisiuni online, a mai anunțat producătorul sălăjean pe www.carastelecwinery.com.

Vedeta anului 2021

Potrivit producătorului din Carastelec, Carassia Rosé Brut, prima oară premiat cu medalie de aur, a fost distins cu titlul de campion național, fiind astfel cel mai bun spumant din România.  Carassia Rosé Brut (sticlă standard) a fost obținut din recolta 2018, un an cu totul exceptional, 100 la sută pinot noir cu adăugare de 10 la sută vin roșu la assemblage. Tom Stevenson, președintele juriului CSWWC, a apreciat că spumantul Carassia Rosé Brut a „surprins juriul cu performanța impresionantă la degustarea în orb pentru titlul Supreme World Champion, unde a strălucit ca al treilea cel mai bun spumant”.

Sursa foto: www.carastelecwinery.com

A. LUNGU

One Thought to “Vin obținut de Carastelec Sparkling Winery, al treilea cel mai bun spumant din lume”

  1. […] „În cadrul degustării finale pentru titlul „Campionul Campionilor”, Carassia Rosé, spumant obținut de Carastelec Sparkling Winery,  a fost desemnat al treilea cel mai bun spumant din lume, și primul din afara regiunii Champagne”, este mesajul postat pe contul de facebook al producătorului sălăjean de vin. Chairman`s Trophy, unul dintre primele patru cele mai înalte distincții ale Campionatului Mondial de Șampanii și Vinuri Spumante , titlul de National Champion of Romania, și patru premii speciale Best in Class. Așa arată lista premiilor cu care s-a întors de la Londra spumantele Carassia.…  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment