Tinerii pot călători gratuit în Europa cu trenul

Comisia Europeană lansează în 11 octombrie o nouă rundă de înscrieri pentru 35000 de tineri care vor să descopere Europa prin intermediul unor permise de transport feroviar gratuite, a anunțat instituția într-un comunicat de presă.

35000 de tineri vor primi permise de transport feroviar pentru a explora Europa și cultura sa bogată. Invitația se adresează candidaților din țările participante la programul Erasmus +, inclusiv Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia. Tinerii se pot înscrie pe Portalul european pentru tineret, unde vor trebui să răspundă la cinci întrebări în cadrul unui chestionar.

Comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel, a declarat: „Pentru a doua oară în acest an, DiscoverEU va oferi o experiență bogată unui număr de 35.000 de tineri, dându-le ocazia să călătorească pe continent, să descopere culturi noi și să lege prietenii. Nu există un moment mai relevant decât prezentul pentru promovarea schimburilor culturale prin intermediul călătoriilor durabile. Le doresc mult succes tuturor candidaților.”

Candidații care vor fi completat cu succes chestionarul și care s-au născut între 1 ianuarie 2004 și 31 decembrie 2004 vor putea călători în Europa pentru o perioadă de până la 30 zile în cursul perioadei de călătorie cuprinse între 1 martie 2023 și 29 februarie 2024. Cei care împlinesc 18 ani în prima jumătate a anului viitor se vor putea înscrie în runda din martie 2023.

M. S.

Leave a Comment