Tichetele Rabla 2013 se vând pe internet

 

Tichetele din programul Rabla 2013 vor fi emise abia peste două săptămâni, însă a început deja vânzarea lor pe internet, pe diverse site-uri de specialitate.
Reprezentanţii Ministerului Mediului le-au cerut celor interesaţi să nu dea curs unor asemenea speculaţii pe internet. Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a explicat că procedura de evaluare a colectorilor, producătorilor şi dealerilor auto nu a fost finalizată, urmând să fie încheiată în termen de zece zile, fiind inclusă şi perioada de contestaţii. Abia după aceste zile lucrătoare tichetele vor fi distribuite, potrivit precizărilor făcute de ministrul Mediului.

În Sălaj, cel mai ieftin voucher este 1.300 de lei

Valoarea unui tichet pe diversele site-uri de specialitate diferă de la un judeţ la altul. Dacă în judeţele vecine, precum Cluj sau Satu Mare, preţul de pornire a unui voucher pentru programul Rabla 2013 este de 2.000 de lei, ajungând până la 5.000 de lei, în Sălaj, preţurile unui astfel de tichet variază între 1.300 şi 4.500 de lei.
Pentru acest an, au fost prevăzute o serie de modificări ale programului Rabla. Astfel, valoarea unui tichete va fi de 1.500 de euro, adică aproximativ 6.500 de lei, urmând să fie eliberate 20.000 de tichete, 17.000 vor fi destinate persoanelor fizice şi juridice, restul de 3.000 revin instituţiilor publice. La achiziţionarea unei maşini noi se poate folosi un singur tichet valoric. Voucherele sunt transmisibile, aşadar pot fi vândute şi vor putea fi folosite la achiziţionarea unei maşini noi, însă numai câte unul la fiecare automobil. O altă noutate este faptul că de anul acesta Administraţia Fondului de Mediu repartizează tichetele în funcţie de numărul de maşini mai vechi de zece ani din fiecare judeţ, nu de numărul de locuitori, ca anii precedenţi.

One Thought to “Tichetele Rabla 2013 se vând pe internet”

Leave a Comment