Sute de polițiști sălăjeni vor avea salarii mai mari din 1 februarie

Salariile poliţiştilor vor creşte, din 1 februarie, în urma aprobării Ordinul ministrului afacerilor interne pentru aprobarea Normelor metodologice privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar, poliţiştilor şi personalului civil din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), care asigură punerea în aplicare, la nivelul MAI, a prevederilor Legii-cadru nr. 153 din 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

“Ordinul prevede acordarea sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică pentru mai multe categorii de poliţişti decât până în prezent. În aceste condiţii, peste 3.000 de poliţişti primesc acest drept pentru prima dată, în condiţiile legislaţiei în vigoare: poliţiştii de la acţiuni speciale, criminaliştii şi cei care îndeplinesc atribuţii specifice de cercetare la faţa locului, în domeniul pirotehnic sau prin utilizarea câinilor de serviciu. Totodată, peste 25.000 de poliţişti vor beneficia de acest spor majorat de la 5 la 10 la sută”, anunţă Ministerul Afacerilor Interne.

Mărimea concretă a procentului sporului pentru risc şi solicitare neuropsihică pentru fiecare categorie de personal se stabileşte anual în limita fondurilor bugetare. În acest an, valoarea sporului va fi cuprinsă între 5 la sută şi 20 la sută în funcţie de condiţiile de desfăşurare a activităţii.

Prin ordin se prevede acordarea unei indemnizaţii pentru pază şi supraveghere de 5 la sută din salariul de funcţie pentru personalul care asigură paza, escortarea şi supravegherea persoanelor reţinute sau arestate preventiv, pentru timpul efectiv prestat în aceste condiţii.

Toate aceste creşteri se vor regăsi în salariile începând din luna martie 2018

“De asemenea, în anul 2018, se va aplica în continuare plata majorării de 75 la sută pentru orele lucrate în weekend-uri sau de sărbători legale, menţinându-se şi toate celelalte sporuri, indemnizaţii şi drepturi de echipament şi hrană. Astfel, venitul salarial net al personalului MAI (127.000 de angajaţi) nu va scădea în 2018, ci va creşte cu până la 4-5 la sută începând cu luna ianuarie 2018, pentru angajaţii care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii de muncă”, precizează ministerul.

De asemenea, conform instituţiei, dintre cei peste 80.000 poliţişti, din Poliţia Română şi din Poliţia de Frontieră Română, pentru aproximativ 8.000, din ianuarie 2018 a încetat aplicarea unei majorări salariale care a funcţionat, conform legii, numai pentru 6 luni din anul 2017.

“Această majorare pentru asigurarea de la domiciliu a continuităţii serviciului poliţienesc a avut un caracter temporar şi s-a aplicat pentru prima dată în salarizarea poliţiştilor în anul 2017”, menţionează MAI. 

La nivelul județului Sălaj, peste 300 de cadre vor beneficia de majorări ale venitului lunar. Principala sursă de majorare o va reprezenta sporul pentru risc şi suprasolicitare neuro-psihică, ce va fi majorat, așa cum s-a anunțat, de la 5 la 10 la sută.

În anul 2017, la Inspectoratul Județean de Poliție Sălaj au fost angajate, în total, 34 de persoane. Dintre aceștia, 30 sunt agenți de poliție (11 de la școlile de subofițeri și 19 din sursă externă) cărora li s-au alăturat patru ofițeri (trei veniți după terminarea studiilor la Academia de Poliție și unul angajat din sursă externă, pe funcție de specialist).

 

 

Alte articole

One Thought to “Sute de polițiști sălăjeni vor avea salarii mai mari din 1 februarie”

  1. Dat-le tot la aia

    de le-ati mai dat „fara numar”.
    Ceilalti ciuciu.

Leave a Comment