Şoseaua ocolitoare a Zalăului este pe locul şase în lista centurilor prioritare

Ministerul Transporturilor nu ne consideră o urgenţă

Continuăm să aducem în faţa cititorilor dar şi a autorităţilor, până la exasperare, aspectele legate de proiectul devenit deja poveste, şoseaua ocolitoare a municipiului Zalău. O necesitate stringentă pentru acest oraş, pentru locuitori şi siguranţa acestora.

Şoseaua de centură a rămas şi astăzi, după 12 ani de la demararea proiectului, un vis neterminat. Avem primul tronson finalizat, însă ce folos dacă cel de-al doilea, esenţial pentru a putea muta întreg traficul greu pe drumul lui normal, nu este nici măcar în planuri cât de cât dătătoare de speranţe. Contractul de lucrări pentru construirea tronsonului I al şoselei ocolitoare a fost derulat în perioada martie 2008 – septembrie 2010, aşa cum reiese din comunicatul Primăriei Zalău. Investiţia a fost finanţată printr-un program Phare, din bugetul naţional şi bugetul local. Lucrările efective au fost finanţate în următoarele procente: aproximativ 55 la sută – UE, 18 la sută – bugetul naţional, 27 la sută – bugetul local. Din bugetul local au fost acoperite toate costurile legate de exproprierea terenului.

Valoarea totală a proiectului (primul tronson) a fost de 50,3 milioane lei, din care 3,29 milioane lei reprezintă valoarea exproprierilor, 45 milioane lei – valoarea lucrărilor, iar diferenţa a fost reprezentată de alte cheltuieli (valoarea documentaţiei tehnico – economice, ISC, valoarea contractului de descărcare arheologică, managementul proiectului). La acestea se adaugă costurile cu dirigenţia de şantier acoperite direct de Ministerul Dezvoltării. Dacă atunci s-a putut, dacă atunci, de la UE până la Guvern şi terminând cu ultimul muncitor din echipă, ne-au vrut şi au dus această fază la bun sfârşit, iată că pentru tronsonul doi, lucrurile par să fi înţepenit definitiv.

Ministerul ne-a pus pe a şasea poziţie, în aşteptare

Conform unui tabel întocmit de specialiştii şi factorii de decizie din Ministerul Transporturilor, şoseaua ocolitoare a Zalăului ar fi pe locul cinci în ordinea priorităţilor pentru Guvern. Înaintea noastră se află, în ordine, variantele ocolitoare din Vaslui, primul pe listă, cu 10 km, Giurgiu 9 km, Sfântu Gheorghe 8 km, Bârlad 13 km, Timişoara 48 km. Un fapt curios este acela că, înaintea noastră, regăsim două oaraşe din acelaşi judeţ, respectiv Bârlad şi Vaslui. Costul lucrării la Zalău (9 km aşa cum este afişat în statistica ministerului) ar fi estimată undeva la peste 43 milioane de euro. Suma, desigur, este mare însă având în vedere situaţia specială în care municipiul Zalău se regăseşte de peste un deceniu, accidentele, pericolul la care sunt expuşi locuitorii şi pagubele materiale care cresc pe zi ce trece, putem spune că indiferent cât ar fi de mare, această sumă trebuie să ajungă la Zalău cât mai repede. Pentru asta, sigur, e nevoie de lobby constant, de insistenţă, de oameni cu funcţii care să vrea dar mai ales să ştie cum să pună problema în faţa autorităţilor. La noi, mereu sunt aceleaşi răspunsuri, drumurile la Bucureşti nu aduc noutăţi îmbucurătoare niciodată, poligonul zace tot acolo, într-o letargie eternă şi toată lumea spune că vom vedea. Noi nu suntem în stare să ne rezolvăm problemele legate de centură la nivel de judeţ, iar cu ele rezolvate sau cel puţin cu propunerile concrete, să intrăm peste ei grămadă, la Guvern şi să nu mai ieşim de acolo până nu primim un răspuns. Noi nu putem ajunge la un consens şi nici nu putem da cu pumnul în masă la Transporturi, ca până se vor relua lucrările la centură, să deviem traseul pe o altă rută ceva mai firească. Şi aici sunt probleme, contradicţii, se bat cap în cap mofturi şi interese. Este foarte interesant cum de ne gândim la Proiectul Zona Metropolitană, cum de ne pregătim să investim în el, ştiind clar ce presupune o astfel de zonă şi la ce costuri megalitice se ridică proiectele care îl compun. Zonă Metropolitană fără şosea de centură? Încă10 kilometri amărâţi care să ne schimbe viaţa şi să o îndrepte către normalitate. Care iată, nu se pot face de peste 12 ani, însă visuri înalte până la cer, cu metropola ca în reviste, întinsă peste tot judeţul. Poate că ordinea priorităţilor este exact ca cea de la Transporturi. Cu totul alta faţă de cea pe care noi, zălăuanii, o considerăm firească.

Alte articole

6 Thoughts to “Şoseaua ocolitoare a Zalăului este pe locul şase în lista centurilor prioritare”

  1. Sosele de centura in Vaslui si Barlad

    sa aiba violatorii in grup front de lucru…

  2. Anonim

    Unitatile economice sa facă soliciaare catre guvern, bineinteles, după ce primarul restricționează circulatia.Zalauanii trebuie să ajute, să iasă in stradă. Str.Kosuth e o stradă lungă. Nu numai presa să alerteze.

  3. Anonim

    eventual pe locul „al saselea”!

  4. unde esti tu Doamne = DNA ?!?

    50.3 mil, din care 45 lucrarea. deci un million de euro pe km de centura. O lucrare exceptional de scumpa si proasta, incepand binenteles cu proiectarea ei ! curbe, pante, limitari de viteza, alunecari de teren, avem de toate ! un drum care se lauda cu „regim de autostrada” !! penibil !
    dar sa ne uitam cine a facut lucrarea, si nu veniti cu firma mare care a castigat, ci cu ceea care a lucrat si sa vedem cine este in spatele acestor lucrari de exceptie !
    cine este firma TRANSBAUTECHNIK !?!? cine este d-l SABOU ?!?! cum a reusit acest copil obrasnic sa prinda o asemenea lucrare ? cine l-a sustinut de a reusit sa mai puna mana ulterior si pe inca o jumatete de million de euro din fonduri europene prin cateva proiecte „fantoma” depuse pe el, pe frati si neveste, si alti interpusi ?!? SI acuma a disparut in ceata !!!
    Si mai vrem inca o bucata de centura? Pai acuma, cand le sulfa in ceafa DNA, nu mai vine nimeni sa o faca si asta se vede peste tot unde sunt bani publici. Cum misca unul in front, cum il vedem a doua zi la televizor cu catuse. Is prosti si nu se pot opri din furat, poate de aceea PONTA=”copilul minune” nu mai baga un leu in investitii si toti banii se duca la asistatii sociali, adica tigani si lenesii.

  5. Anonim

    Toatal umea se agita cu aceasta CENTURA – dar haideti sa privim lucrurile obiectiv si sa vedeti ca a pornit din start gresit – intrebarea fundamentala este urmatoarea – cumpoti sa proiectezi un asemenea obiectiv pe terenuri care nu iti apartin ( poligonul militar )- este o utopie casi multe altele care se intampla la Zalau . cautati si vedeti cine a cumparat terenuri inainte – cine le-a vandt catre primarie si o sa constatati ca sunt aceeasi oameni – aceeasi gasca – Stanca – Caplnasiu – Potrivita ………nu are rost sa mai insir ca mi se face greata
    In alta ordine de idei existau si alte variante pentru centura de ocolire si cu alte costuri mai mici . Dar stii vb aceea – CAP AI , MINTE CE ITI MAI TREBUIE

  6. dr.salajean

    deja actuala centura ii depasita, cine circula pe tronsonul gara hereclean stie ce vorbesc, trebuie gandita si pusa in aplicare o centura care porneste din hereclean pe langa calea ferata si un pasaj peste gara prin spate pe la armatura si peste sarmas la iesire din zalau in curba pe pasune

Leave a Comment