Se dau amenzi pentru depozitarea gunoiului menajer în coşurile stradale

Zălăuanii care îşi aruncă resturile menajere din gospodării în coşurile de gunoi amplasate pe străzile din municipiu riscă să fie sancţionaţi contravenţional de agenţii Poliţiei Locale cu amenzi individuale cuprinse între 300 şi 700 de lei. Avertismentul vine după ce, în cursul acestui an, pe străzile din municipiu, în apropierea coşurilor stradale de gunoi, zeci de cetăţeni şi-au aruncat sacii menajeri cu reziduri sau alte ambalaje şi resturi alimentare din gospodărie. Potrivit unor informaţii furnizate de Lucian Trif, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale Zalău, cele mai multe astfel de cazuri, în care cetăţenii şi-au aruncat pungile de gunoi la coşurile amplasate pe domeniul public, nu la pubelele special amenajate, au fost întâlnite pe strada Gheorghe Doja, pe strada Crasnei, în cartierul Simion Bărnuţiu, în zona Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău-mai ales în parcul din apropierea unităţii spitaliceşti, dar şi în zona Sălii Sporturilor. Pentru prevenirea acestor situaţii, Poliţia Locală demarează în această perioadă o acţiune de identificare şi sancţionare a persoanelor care nu respectă prevederile legislaţiei în vigoare privind depozitarea corectă şi estetică a ambalajelor sau resturilor alimentare-gunoiul menajer. Amenzile pornesc de la 300 de lei şi ajung la 700 de lei. Controalele pentru depistarea cetăţenilor care aruncă gunoiul menajer în locuri nepermise vor avea loc până la de 20 iunie, zilnic, în toate zonele, străzile şi cartierele din Zalău.

Alte articole

3 Thoughts to “Se dau amenzi pentru depozitarea gunoiului menajer în coşurile stradale”

  1. gerula

    NU ARUNCATI GUNOI LA COSUL DE GUNOI CA VA LUATI AMENDA …….. BRAVO

    1. anonim

      o sa las un cos de gunoi la usa ta … si toti vecinii sa puna gunoiul in el ; si cand e plin langa el

  2. Anonim

    gerula , esti un tzaran prost. atata esti de prost ca nici nu iti dai seama de ce te-am facut asa, dar daca vrei, te luminez.

Leave a Comment