Sălăjenii, „tăiaţi” drastic de la ajutoarele pentru încălzirea locuinţei

Subvenţiile acordate de stat pentru încălzirea locuinţei sprijină multe familii sălăjene să treacă mai uşor prin iarnă, când cheltuielile de întreţinere ating valori exorbitante. Cu toate acestea, numărul sălăjenilor care beneficiază de astfel de ajutoare a scăzut semnificativ în ultimii ani. Iarna aceasta sunt în jur de 6.000 de persoane care primesc ajutoare la încălzirea locuinţei cu lemne, mai puţin de jumătate faţă de numărul celor înregistraţi în urmă cu doi ani.

 

Aproape 8.600 de familii sălăjene cu venituri reduse beneficiază, în această iarnă, de subvenţii la încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri, la încălzirea cu gaze naturale sau la încălzirea în sistem centralizat. Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Sălaj a centralizat, zilele trecute, listele primite din partea primăriilor din judeţ şi furnizorilor de energie termică, acestea cuprinzând beneficiarii de subvenţii la încălzirea locuinţei în sezonul rece actual. Consilierul juridic al AJPIS Sălaj, Marinela Cipleu, a declarat că, dintre beneficiari, majoritatea primesc ajutoare pentru încălzirea locuinţei cu lemne. „La nivelul judeţului sunt 8.589 de familii care primesc subvenţii la încălzirea locuinţei în acest sezon rece. Dintre acestea, 6.075 sunt beneficiari de ajutoare la încălzirea cu lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri, la încălzirea cu gaze naturale sunt înregistraţi 2.457 de beneficiari, în timp ce doar 57 de persoane beneficiază de subvenţii la încălzirea în sistem centralizat”, a declarat Marinela Cipleu.

 

Ajutoarele, înjumătăţite faţă de iernile trecute

 

Numărul beneficiarilor de subvenţii la încălzirea locuinţei a scăzut semnificativ faţă de anii anteriori. În fapt, numărul sălăjenilor care primesc în această iarnă ajutoare la încălzirea locuinţei cu lemne s-a înjumătăţit faţă de acum doi ani. Mai precis, dacă anul acesta sunt în jur de 6.000 de persoane care primesc ajutor din partea statului pentru a face faţă cheltuielilor la încălzirea locuinţei cu lemne, în urmă cu doi ani, numărul acestora era de aproximativ 13.000.

Iarna trecută, la nivelul judeţului s-au înregistrat 9.973 de beneficiari de ajutoare de încălzirea locuinţei, dintre care 6.925 la încălzirea cu lemne, 2.899 la încălzirea cu gaz, iar 149 la încălzirea în sistem centralizat. În sezonul noiembrie 2010 – martie 2011, la nivelul judeţului au fost aproximativ 13.300 de beneficiari de subvenţie la  încălzirea cu lemne sau cărbune, 199 la încălzirea centralizată şi 4.663 la cea cu gaze naturale.

Scăderea drastică a numărului beneficiarilor este dată, cel mai probabil, de criteriile mult mai aspre pentru acordarea acestei subvenţii, precum şi de controalele pe care primarii trebuie să le efectueze pentru verificarea datelor declarate de oameni.

Beneficiari de ajutoare de încălzire sunt familiile ale căror venituri pe membru de familie sunt de până la 786 de lei şi persoanele singure ale căror venituri sunt mai mici de 1.082 de lei. Se exclud de la plata acestor subvenţii persoanele care au în proprietate clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu, autoturisme care depăşesc 1.600 centimetricubi, autoutilitare, microbuze, autobuze, utilaje agricole, de prelucrare agricolă, de prelucrat lemnul. De asemenea, nu beneficiază de subvenţiile la încălzire persoanele care deţin depozite bancare cu valoare de peste 3.000 de lei, terenuri de împrejmuire a locuinţei care depăşesc 1.000 metri pătraţi în zona urbană şi 2.000 de metri pătraţi în zona rurală, terenuri în zonă colinară, de şes şi în zonă montană. În plus, ajutorul nu se acordă celor care au în gospodărie cel puţin trei bovine sau cinci porci, peste 20 de oi sau capre sau peste 15 familii de albine.

 

Şimleuanii primesc cele mai multe subvenţii

 

Valoarea totală a subvenţiilor la încălzirea locuinţei în sezonul rece se ridică la 492.848 de lei, şi aceasta doar pentru luna noiembrie. Reprezentantul AJPIS Sălaj ne-a spus că numai pentru ajutoarele la încălzirea cu lemne suma de achitat beneficiarilor este de 235.283 de lei. „Ajutoarele pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale pentru luna noiembrie sunt în valoare de 250.404 lei, în timp ce pentru încălzirea în sistem centralizat pentru cei 57 de beneficiari din municipiu subvenţiile totalizează 7.161 de lei”, a precizat Marinela Cipleu.

Cele mai multe subvenţii la încălzirea locuinţei cu lemne se acordă în oraşul Şimleu Silvaniei, 360 de familii beneficiind de aceste ajutoare. Alte localităţi în care se înregistrează un număr ridicat de beneficiari sunt: Jibou – 277 de beneficiari, Hereclean – 219, Nuşfalău – 227, Pericei – 243, Sălăţig – 244, Sărmăşag – 267, Bobota – 228 şi Crasna – 255.

În privinţa ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale, cele mai multe au fost solicitate de zălăuani, respectiv 1.791 de familii. Alţi 330 de beneficiari de astfel de ajutoare sunt jibouani. Şi în oraşul Şimleu Silvaniei se acordă aproape 200 de subvenţii la acest tip de încălzire.

 

Anchetele sociale, în plină desfăşurare

 

Pentru verificarea veridicităţii datelor înscrise în declaraţiile pe propria răspundere privind componenţa familiei şi veniturile acesteia, primarii au obligaţia de a efectua lunar, până la începutul sezonului rece următor, la solicitarea agenţiilor teritoriale de prestaţii sociale, anchete sociale la cel puţin 60 la sută dintre beneficiarii dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinţei.

Normele în vigoare arată că, în situaţia în care familia sau persoana singură beneficiară refuză să furnizeze informaţiile şi documentele necesare pentru întocmirea anchetei sociale sau în urma anchetelor sociale efectuate prin sondaj se constată că în completarea cererii şi declaraţiei pe proprie răspundere privind componenţa familiei şi veniturile acesteia nu a declarat corect numărul membrilor de familie, veniturile ori bunurile deţinute, dreptul la acest ajutor încetează începând cu luna următoare. Sumele plătite necuvenit cu acest titlu se recuperează în condiţiile legii, prin dispoziţie a primarului, care constituie titlu executoriu.

Cererile pentru subvenţiile la încălzire se preiau în continuare, însă beneficiarii vor primi aceste ajutoare doar din luna următoare depunerii dosarelor. Familiile şi persoanele singure care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru energie termică, gaze naturale şi combustibili solizi sau petrolieri depun, prin asociaţiile de proprietari sau locatari, cererile şi declaraţiile pe proprie răspundere la primăria comunei, oraşului în a cărei rază teritorială se află locuinţa de domiciliu.

Perioada rece pentru care se acordă ajutorul pentru încălzirea locuinţei este 1 noiembrie 2012 – 31 martie 2013.

Mihaela Oprea

2 Thoughts to “Sălăjenii, „tăiaţi” drastic de la ajutoarele pentru încălzirea locuinţei”

  1. Acesta-i inceputul inteleptei politici social democrate !!! Fiti fericiti amarastenilor,ati votat bine !!!

  2. voicu

    traiasca coruptia si nemunca !,cel care a muncit o viata a dat bani la buget si are o pensie de cacat cu 10,, 20 ,de lei peste plafon este injosit cei care nu au lucrat niciodata legal le dam ajutoare de caldura,alimente,reduceri te tot felul da sint pentru ajutoare dar cei foarte batrini,bolnavi handicapati ,etc,dar nu la toti bijnitarii,betivii,tiganii si alti profitori

Leave a Comment