Sălăjence prinse la furat în județul vecin

Polițiștii Secției Poliție Rurală Negrești Oaș, județul Satu Mare, au identificat și reținut, marți, o tânără, de 25 de ani, bănuită de comiterea unei infracțiuni de furt calificat. În ziua de 26 noiembrie, în urma măsurilor investigative desfășurate, polițiștii Secției Poliție Rurală Negrești Oaș au identificat două tinere, de 16, respectiv 25 de ani, ambele din comuna Balan, județul Sălaj, ca fiind persoanele bănuite că la data de 22 noiembrie ar fi sustras o sumă de bani din locuința unei femei, din comuna Racșa. Astfel, față de tânăra, de 25 de ani, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 ore, în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș.

Leave a Comment