Românii au returnat anul trecut peste 5,2 miliarde de ambalaje

Românii au returnat anul trecut mai mult de 5,2 miliarde de ambalaje, dintre care peste 350 de milioane doar în luna decembrie, arată datele RetuRO, potrivit Agerpres.

Rata de colectare a ambalajelor a ajuns în 2025 la 83%, ceea ce arată implicarea crescută a consumatorilor şi încrederea lor în funcţionarea sistemului. În decembrie, rata lunară de returnare a fost de aproximativ 72%, se arată în comunicatul de presă al administratorului Sistemului de Garanţie-Returnare, conform Agerpres.

Compania a predat către reciclatori aproximativ 387.000 de tone de materiale, inclusiv PET, aluminiu şi sticlă şi a consolidat fluxurile de colectare şi reciclare la nivel naţional, adaugă sursa citată.

Sistemul de Garanţie-Returnare a permis, în cei doi ani de funcţionare, colectarea a peste 8,5 miliarde de ambalaje de băuturi. RetuRO subliniază că sistemul sprijină tranziţia României către o economie circulară, mobilizând milioane de români să adopte comportamente responsabile faţă de mediu, menţionează Agerpres.

RetuRO este o companie deţinută de trei acţionari privaţi şi de statul român prin Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Toate profiturile sunt reinvestite în dezvoltarea Sistemului de Garanţie-Returnare, iar finanţarea companiei este exclusiv privată, adaugă sursa citată anterior.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

Leave a Comment