Primim la redacţie

Către Primăria Zalău
Suntem un grup de cetăţeni ce locuim pe porţiunea şoselei de centură a străzii Andrei Şaguna din Zalău. Prin această petiţie ne exprimăm îngrijorarea cu privire la starea deplorabilă a şoselei ce trece prin faţa caselor noastre şi dorim să tragem totodată un semnal de alarmă faţă de necesitatea reabilitarii acesteia, care este de la an la an într-un stadiu tot mai avansat de degradare – numeroase gropi, canale surpate ce fac să se zguduie din temelii casele noastre, trotuare ce arată ca după război – toate acestea îngreunând circulaţia maşinilor şi a pietonilor în zonă.
Ca cetățeni care își plătesc taxele (cele maxime, considerându-se că locuim în zona centrală!!!) și impozitele către statul român, avem dreptul să putem circula în siguranţă pe trotuare, nu să fim stropiţi din cap până în picioare la orice ploaie mai serioasă.
Considerăm că situaţia noastră este una disperată şi solicităm măsuri urgente și concrete pentru reabilitarea şoselei. Respectiva porţiune a şoselei de centură nu a fost nici măcar peticită de 15 ani! Casele noastre sunt pline de crăpături din cauza sutelor de maşini de mare tonaj ce trec zilnic pe aici. Disconfortul creat ne obligă pe noi cetățenii să cheltuim sume suplimentare pentru repararea locuințelor.
Dorim să aflăm de ce această stradă nu se reabilitează, de ce canalele nu sunt reparate, de ce trotuarele nu se asfaltează!

One Thought to “Primim la redacţie”

  1. Anonim

    si mai si sunt nesimtiti care isi parcheaza masinile pe trotuoar ! si politia nu vede !!

Leave a Comment