Prima etapă a lucrărilor de reabilitare și consolidare a Casei lui Iuliu Maniu – finalizată

După nouă luni de la demararea campaniei publice “Salvați istoria națională, Salvați Casa lui Iuliu Maniu”, timp în care oameni inimoși au pus mână de la mână și au strâns peste 70.000 de lei, au fost mobilizate resurse umane și materiale, primii pași în salvarea monumentului istoric memorial au fost făcuți, iar că lucrările de reabilitare și consolidare a fundației Casei lui Iuliu Maniu au fost încheiate. Astfel, cu sprijinul Episcopiei Greco-Catolice Oradea s-a finanţat proiectul tehnic de consolidare şi reabilitare, care a costat 15.000 lei, banii adunați în urma campaniei publice fiind folosiți la refacerea şi consolidarea fundaţiei. Tot în anul în curs s-au făcut demersurile şi s-au obţinut avizele şi autorizaţiile necesare începerii lucrărilor, branşamentul electric şi organizarea de şantier, demolarea anexei “parazit” de lângă prispa laterală, anexă construită în anii comunismului.

Un popor fără istorie e ca un om fără memorie

Casa Memorială Iuliu Maniu, construită în 1879, potrivit documentului găsit în fundația casei, document care dezvăluie numele celor care au lucrat la casă, e locul care mai păstrează încă viu spiritul celui care a fost marele om politic Iuliu Maniu. Iar asta în ciuda eforturilor autorităților comuniste, și, apoi, prin neimplicare și dezinteres, a celor care au condus țara după 1989, de a-l arunca în uitare pe cel care a avut curajul să pună mai presus de orice interesele românilor, cel care a făcut totul pentru ridicarea națiunii române în spiritul unei morale creștine, a unui naționalism luminat, cel care a refuzat să se înscrie în masonerie, pentru că “singurul ordin pe care trebuie să-l urmez conform conștiinței mele este al convingerilor mele”. Potrvit preotului geco- catholic, Cristian Borz, iniţiatorul campaniei, chiar dacă prima etapă a lucrărilor de reabilitare și consolidare a fost finalizată, mai sînt multe de făcut pentru a se putea reabilita total monumentul istoric memorial, acolo unde se regăsește o parte importantă a istoriei poporului român. Deocamdată, se așteaptă de la proiectant lista următoarelor lucrări de executat, pentru a se putea obține o altă ofertă. Următorul pas va consta în consolidarea pereților și refacerea în totalitate a acoperișului. Pentru asta, e nevoie, în continuare de susținere finaciară pentru a putea salva istoria națională, pentru a putea salva Casa lui Iuliu Maniu. Cei care doresc să sprijine acest proiect, o pot face donând în conturile: Lei: RO22RZBR0000060002085400 Euro: RO18RZBR0000060002899205 Dolari: RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com, deschise la Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu Silvaniei, judeţul Sălaj.

 

foto material lucrari reabilitare

Leave a Comment