Poliţiştii sălăjeni au dat amenzi de mii de lei pentru comerţ ilicit

 

 

Poliţişti sălăjeni din cadrul structurii de investigare a criminalităţii economice au desfăşurat, la finele lunii iulie, o acţiune pentru prevenirea, identificarea şi combaterea actelor de încălcare a drepturilor de proprietate industrială precum şi a drepturilor de proprietate intelectuală. „Odată cu protejarea legală a invenţiilor, desenelor sau modelelor industriale ori a mărcilor înregistrate, au apărut şi persoane care din dorinţa de a exploata în folosul propriu faima de care se bucură pe piaţă o anumită marcă sau mărfurile provenind din anumite regiuni geografice deja consacrate pe piaţă datorită calităţii dovedite de-a lungul timpului a acestora, recurg la contrafacerea acestor produse”, precizează reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj.
În acest sens, în intervalul 30 iulie – 3 august, au fost controlaţi 18 agenţi economici, fiind date şase sancţiuni contravenţionale (Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite ), în valoare de 8.000 lei. Totodată, valoarea bunurilor confiscate se ridică la 6.400 lei.

Un zălăuan s-a ales şi cu dosar penal
De asemenea, în cadrul acţiunii menţionate, oamenii legii au constatat a fost şi o infracţiune la Legea 84/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. „C.N., în vârstă de 41 ani, din Zalău a expus spre vânzare mai multe articole de îmbrăcăminte inscripţionate cu mărci protejate, fără a deţine acte legale de provenienţă”, au declarat reprezentanţii IPJ Sălaj.
În consecinţă, marfa a fost ridicată în vederea cercetărilor şi a fost predată la camera de corpuri delicte până la finalizarea cercetărilor. Valoarea bunurilor se ridică la 2.800 lei, iar în cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de punere în circulaţie a unor produse ce poartă o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

Alte articole

One Thought to “Poliţiştii sălăjeni au dat amenzi de mii de lei pentru comerţ ilicit”

  1. Anonim

    Hai sa raportam productia de porumb la hectar tov. Ghiurca!

Leave a Comment