Poliţiştii cer pedepse mai mari pentru ultraj

 

 

Un proiect de modificare a Codului Penal, ce prevede majorarea pedepselor pentru agresiunile săvârşite împotriva poliţiştilor, jandarmilor sau magistraţilor să fie majorate cu două treimi, a fost elaborat de Ministerul Afacerilor Interne, la iniţiativa ministrului Gabriel Oprea. Mai exact, acesta vizează modificarea a două articole din Codul Penal, respectiv articolul 257 – Ultrajul şi articolul 279 – Ultrajul judiciar, în sensul majorării pedepselor pentru aceste fapte, cu scopul de a descuraja acţiunile violente îndreptate împotriva reprezentanţilor autorităţii statului. Potrivit iniţiativei legislative, faptele comise asupra unui poliţist, jandarm, procuror sau judecător, aflaţi în timpul serviciului sau „în legătură cu exercitarea acestor atribuţii urmează a se sancţiona cu pedeapsa prevăzută pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu două treimi”. „Evenimentele înregistrate în ultimul timp, cât şi analizele pe care le-am făcut cu structurile de specialitate ale MAI, ne determină să avem această iniţiativă. Susţinem cu tărie că cei care reprezintă autoritatea statului trebuie să fie respectaţi şi mai bine protejaţi de lege”, au afirmat iniaţiatorii proiectului, ce a fost înaintat Ministerului Justiţiei.
Concret, cine agresează verbal un poliţist, îl împinge sau îi rupe uniforma ar putea primi o pedeapsă cu închisoarea de trei ani şi patru luni. Dacă îl răneşte accidental, pedeapsa urcă la cinci ani. În situaţia în care agresorul acţionează cu intenţie şi răneşte cu o armă sau prin forţă un agent poate sta după gratii opt ani şi patru luni, dacă nu sunt necesare mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale. Dacă sunt mai multe atunci se poate ajunge la o pedeapsă de 11 ani şi opt luni de închisoare.
Mediul rural, locul cu cele mai multe agresiuni
Conform unei statistici întocmite de Poliţia Română, în anul 2014 au fost sesizate 591 de fapte de ultraj, iar în primele şase luni ale anului 2015 au fost sesizate 247.
În Sălaj, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean, în cursul anului trecut au fost înregistrate trei astfel de fapte, două în mediul rural şi una în mediul urban, iar în primele şase luni ale anului în curs au fost sesizate deja trei infracţiuni de ultraj, una în mediul urban şi două în rural.
Ultimele două astfel de fapte, comise asupra oamenilor legii, s-au petrecut recent, respectiv în lunile iunie – iulie, agresorii, printre care şi un minor, fiind trimişi în judecată, sub acuzaţia de ultraj.
La începutul acestei luni, Lakatoş Cosmin a fost trimis în judecată, de către procurorii jibouani, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, după ce în luna iulie a lovit un jandarm.
Potrivit anchetatorilor, în 14 iulie, inculpatul, în jurul orei 22,30, i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feţei sergentului major Ciprian Opriş, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Sălaj. Jandarmul se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe strada Stejarilor din localitatea Jibou, la aplanarea unui conflict violent. În urma loviturii primite, sergentul major a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare cinci-şase zile de îngrijiri medicale, “conform certificatului medico-legal nr. 832/I/a/205 din data de 15.07.2015″, precizează procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou.

Poliţişt ameninţat cu moartea de un minor
În luna iunie, un alt caz de agresiune asupra unui om al legii a avut loc în comuna Creaca. Un bărbat de 42 de ani, David Rostaş, din Lupoaia, în seara zilei de 16 iunie, i-a adresat injurii, ameninţări cu moartea şi l-a lovit pe agentul de poliţie Ţurcaş Dan Ciprian cu pumnul în gură şi în zona toracelui, precum şi cu picioarele, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare trei – patru zile de îngrijiri medicale, agentul de poliţie aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în uniformă de poliţist. Potrivit anchetatorilor, Rostaş a fost arestat preventiv, iar la în luna iulie a fost trimis în judecată, pentru ultraj.
În acelaşi dosar, sub aceeaşi acuzaţie, a fost trimis în judecată şi Adrian Varga, un adolescent de 15 ani, din Gîrbou, care, potrivit procurorilor, a intervenit pentru a-l ajuta pe Rostaş. “I-a adresat ameninţări cu moartea agentului de poliţie Ţurcaş Dan Ciprian, având în mână un par, a ameninţat că distruge autoturismul de poliţie, agentul aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în uniformă de poliţist”, se precizează în rechizitoriu. “Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, au mai menţionat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou.

Alte articole

One Thought to “Poliţiştii cer pedepse mai mari pentru ultraj”

  1. Anonim

    hai sictir domnule ministru! viata a demonstrat ca si voi aveti uscaturile voastre care datorita caracatiei din sistem scapa de abuzurile practicate daca nu intervine presa pentru a le face publice.Faceti-va si voi ordine in ograda si apoi discutam despre vicii ale codului penal

Leave a Comment