Persoanele cu studii medii, cele mai căutate de angajatori

Angajatorii sălăjeni pun la dispoziţia persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă 89 de joburi vacante. Oferta este valabilă în perioada 24 – 30 aprilie prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj, iar joburile sunt disponibile în: producţie şi prestări servicii, construcţii, industria confecţiilor, industria lemnului, turism, industria alimentară şi comerţ. Potrivit ofertei, toate locurile de muncă vacante disponibile în judeţul Sălaj se adresează celor cu studii medii, cu sau fără calificare pentru posturi de: şoferi autocamion – maşină de mare tonaj, muncitori necalificaţi, femeie de serviciu, mecanic utilaj, dulgher, fierar betonist, zidar roşar tencuitor, confecţioner asamblor articole textile, cofetar, ospătar, barman, vânzători de ziare, vânzători, manipulant marfă şi electromecanic. Toate posturile sunt valabile în municipiul Zalău şi în localităţile Şimleu Silvaniei, Hereclean, Jibou, Crişeni, Cehu Silvaniei, Crasna şi Ciocmani, iar detalii pot fi obţinute de la sediul AJOFM Sălaj.

Leave a Comment