Pe strada Corneliu Coposu din Zalău se construiește un pod

Podul situat pe strada Corneliu Coposu din municipiul Zalău urmează să fie refăcut din temelii. Investiția va fi realizată cu fonduri din cadrul proiectului „Mobilitate urbană durabilă – Zalău 2023” și surse de la bugetul local. După cum au explicat reprezentanții municipalității, proiectul este finanțat din fonduri europene nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, iar pe parcursul execuţiei lucrărilor aferente obiectivului de investiţii, dar şi în urma controlului Inspectoratului de Stat în Construcții, s-a constatat că, la podul situat la km 1+229, în documentaţia tehnică nu sunt prevăzute nici un fel de lucrări de reabilitare sau de modernizare, deşi în teren s-a constatat că parapeţii existenţi din beton sunt degradaţi. De asemenea, trotuarele au o lăţime insuficientă, talvegul este coborât, iar accesul din partea dreaptă, imediat după pod, este necorespunzător. „În aceste condiţii s-a constatat că se impun lucrări de reabilitare a podului, deoarece de la data elaborării documentaţiilor iniţiale tehnico-economice faza PT şi până la momentul executării lucrărilor la pod au apărut degradări vizibile”, au precizat reprezentanții Primăriei Zalău. În acest sens, SC Construct CDP SRL a elaborat documentaţiile tehnico-economice, faza expertiză tehnică pentru reabilitarea podului, iar acesta se încadrează în clasa stării tehnice V – „stare critică”. Concret, podul prezintă degradări atât la suprastructură, cât şi la infrastructură, iar pentru exploatarea acestuia la parametri normali de siguranţă, nu se pot propune lucrări de reabilitare. Astfel, Primăria Zalău va demola podul existent și va construi unul nou. Firma precizată, care va executa lucrarea a propus două variante care să corespundă necesităţilor actuale și viitoare. Varianta I presupune un pod dalat cu o deschidere, cu dala din grinzi prefabricate cu corzi aderente tip “_I_“ şi placă de suprabetonare, în valoare de 3.180.982,64 de Iei cu TVA (din care, construcţii montaj 2.718.176,12 de lei cu TVA). De asemenea, varianta a doua presupune un pod dalat cu o deschidere, cu dala monolită din beton cu armătură rigidă din profile laminate tip HEB, în valoare de 3.335.543,60 de Iei cu TVA (din care, construcţii montaj – 2.871.257,72 de lei cu TVA). Pentru ca podul să fie exploatat în condiţii optime de rezistenţă, siguranţă şi stabilitate, proiectantul recomandă soluţia cu proiect, scenariu ce propune realizarea unui pod nou în varianta I. „Din punct de vedere tehnic, varianta I este mult mai uşor de pus în operă, iar din punct de vedere de economic-financiar, costurile variantei I sunt mai mici decât în cazul variantei II, iar timpul de execuţie este considerabil mai scurt decât în cazul variantei II. Realizarea podului propus este necesară, în primul rând, pentru punerea în siguranţă a circulaţiei rutiere pe strada Corneliu Coposu din municipiu, dar şi pentru finalizarea obiectivului de investiţii <<Modernizare coridor integrat de mobiliate urbană, axa est-vest strada Avram lancu – Corneliu Coposu>>”, se arată în informarea emisă de Primăria Zalău.

2 Thoughts to “Pe strada Corneliu Coposu din Zalău se construiește un pod”

  1. […] Podul situat pe strada Corneliu Coposu din municipiul Zalău urmează să fie refăcut din temelii. Investiția…  » Mai multe detalii […]

  2. Anonim

    Ce miracol! titlul face toti banii, s-a construit un pod…..

Dă-i un răspuns lui Anonim Anulează răspunsul