Omul de afaceri Dan Radu şi fostul subprefect de Sălaj, Băican Lucian, au fost trimişi în judecată

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj precizează într-un comunicat de presă faptul că a fost finalizat dosarul privind pe omul de afaceri Dan Radu şi fostul subprefect de Sălaj, Băican Claudiu, cercetaţi în cauza privind retrocedările de terenuri din Municipiul Zalău.
DNA -Serviciul Teritorial Cluj a dispus astfel, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Dan Radu, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de trafic de influență (două infracţiuni, din care una în formă continuată), spălare de bani în formă continuată, dare de mită în formă continuată, și în stare de libertate a inculpatului Băican Claudiu Lucian, fost subprefect al județului Sălaj și ulterior șef al Serviciului Fond Funciar din cadrul Primăriei municipiului Zalău, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, în formă continuată şi spălare de bani, în formă continuată. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: “În perioada septembrie 2012 – iulie 2015, inculpatul Dan Radu a pretins și primit de la o persoană (denunțător în cauză), în mod direct sau indirect, suma totală de 278.216 lei și o suprafață de teren de 1.570 mp, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra funcționarilor Primăriei Municipiului Zalău, cu atribuții în domeniul reconstituirii dreptului de proprietate, influență în urma căreia martorului denunțător și fratelui acestuia le-au fost eliberate un număr de patru titluri de proprietate, pentru o suprafață de peste 10 hectare teren. Condiția impusă pentru ajutorul acordat a fost ca cele două persoane beneficiare ale titlurilor de proprietate să îl mandateze pe inculpat prin acte autentice pentru vânzarea ulterioară a acestora. În cazul unuia dintre contracte, inculpatul Dan Radu a dobândit prin metoda simulației, prin interpunerea unei persoane apropiate, o suprafață de teren de 8.433 mp (prețul înscris în contract fiind de 120.000 de lei). Din această suprafață, la data de 22 ianuarie 2014, inculpatul Dan Radu, prin aceleași persoane interpuse, a vândut 1470 mp teren intravilan contra sumei de 100.000 de lei.
În ambele cazuri, prețurile stabilite de părți au fost subevaluate, taxarea tranzacțiilor realizându-se conform grilei notariale la sume mult mai mari. În perioada 2014 – septembrie 2015, pentru ajutorul acordat în reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor respective, inculpatul Băican Claudiu Lucian, în calitate de funcționar public, având funcția de subprefect al județului Sălaj și ulterior de șef al Serviciului de fond funciar din cadrul Primăriei Municipiului Zalău, a primit de la inculpatul Dan Radu, foloase constând într-un teren în suprafață de 831 mp, în valoare de 69.056 lei, precum și materiale de construcții în sumă de 4.262,58 de lei.
Pentru a disimula adevărata proveniență a acestor bunuri primite cu titlu de mită, inculpatul Băican Claudiu Lucian a încheiat contractul de vânzare cumpărare al terenului respectiv cu aceleași persoane interpuse, iar materialele de construcție au fost livrate de o firmă controlată de inculpatul Dan Radu, pe baza unor documente fictive. În aceeași manieră a procedat inculpatul Dan Radu și în cursul anului 2011, când, ca urmare a influenței pretinse, a fost emis pe numele a două persoane, un titlu de proprietate ce privea o suprafață totală de 8.684 mp, situată în intravilanul municipiului Zalău. De această dată, inculpatul a pretins un procent de 1 la sută din prețul de vânzare al terenurilor respective. În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor imobile ce aparțin inculpaților Dan Radu și Băican Claudiu Lucian.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Sălaj, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Departamentului de Informații și Protecție Internă și din partea Direcției Generale Anticorupție. În încheierea comunicatului DNA se arată: ”Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.și Protecție Internă și din partea Direcției Generale Anticorupție. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Alte articole

3 Thoughts to “Omul de afaceri Dan Radu şi fostul subprefect de Sălaj, Băican Lucian, au fost trimişi în judecată”

  1. Tăunul

    Oare pe porcu ăsta de Băican, ce partid l-a pus în funcţie? Încă o dovadă că democraţie nu e bună la români, românii fură !

Leave a Comment