O stradă din Zalău a rămas fără apă

Compania de Apă Someș S.A. anunță că pentru efectuarea unor lucrări de remediere a unor avarii la reţeaua publică de alimentare cu apă, care necesită intervenție imediată, astăzi – 15 februarie, s-a întrerupt furnizarea apei potabile pe o stradă din municipiul Zalău. Este vorba de strada Ioan Nechita. „Ne cerem scuze  pentru situația creată independent de eforturile companiei de a asigura continuitatea serviciului, neexistând modalități alternative de furnizare a apei. Apariția unei avarii  pe rețeaua publică nu poate fi prevăzută și este însoțită, de regulă, de înreruperea imediată a furnizării apei”, au precizat reprezentanții companiei.

Leave a Comment