Numarul unic de urgenta 112 implineste 20 de ani

Numarul unic de urgenta 112 implineste 20 de ani

Pentru a marca Ziua Europeana 112, precum si implinirea a 20 de ani de la infiintarea numarului unic de urgenta, reprezentantii Serviciului de Telecomunicatii Speciale Salaj desfasoara, astazi, o serie de activitati propuse in majoritatea oraselor europene. Numarul 112 este comun pentru toate cele 27 de tari ale Uniunii Europene si este utilizat pentru a contacta gratuit serviciile de urgenta.

Seful Serviciului de Telecomunicatii Speciale Salaj, colonel Sever Pencu, ne-a declarat ca va organiza vineri (n.r. astazi), la nivelul institutiei, o serie de activitati cu elevii din Zalau. Elevii de la doua scoli gimnaziale din municipiu vor vizita, in cursul zilei, sediul Dispeceratului 112. In cadrul acestei activitati, tinerii vor fi informati cu privire la utilitatea numarului unic de urgenta, vor primi materiale informative referitoare la numarul 112 si vor asista la preluarea apelurilor de urgenta, a declarat colonel Pencu.

In alte orase europene, se vor forma lanturi umane 112, in timp ce in altele se vor decora monumente celebre. Potrivit sursei mentionate anterior, aceasta decizie de a promova importanta 112 a fost luata la nivel european, din cauza statisticilor ingrijoratoare. Doar unul din patru europeni cunosc in prezent ca numarul de urgenta 112 este dispo-nibil la nivel european, a afirmat seful STS Salaj.

Potrivit acestuia, functionarea Sistemului national unic pentru apeluri de urgenta (SNUAU) este o necesitate fireasca pentru o tara civilizata care intelege sa-si protejeze cat mai bine cetatenii prin asigurarea unui serviciu de urgenta de calitate si eficient, dar este si un obiectiv sustinut de toti actorii de pe piata comunicatiilor din Romania.

Salajul, peste media pe tara la apeluri false

In prima luna din acest an, la nivelul judetului Salaj, au fost inregistrate 18.706 de apeluri la numarul unic de urgenta, 75,35 la suta dintre acestea fiind insa apeluri false si abuzive. Chiar si asa, numarul de apeluri false din judetul nostru se situeaza peste media pe tara. Dintre apelurile reale, cele mai multe apeluri de urgenta inregistrate in ianuarie au fost redirectionate serviciului de ambulanta, in 1.927 de cazuri, 549 au fost preluate de politisti, 91 de catre pompieri, iar doar un apelant a solicitat interventia jandarmilor.

Pentru a constientiza populatia despre importanta utilizarii in situatii de urgenta a numarului unic 112, comisarul Flaviu Trif, coordonator in cadrul STS Salaj, ne-a comunicat modul in care functioneaza acest sistem. Prin centrele unice pentru apeluri de urgenta se primesc si inregistreaza automat apelurile de urgenta comunicate prin telefon, radio, dispozitive automate de anuntare, semnalizare, alarmare ori prin alte mijloace, confirmand si localizand, pe cat posibil, apelurile primite. Acestea analizeaza, directioneaza si transmit operativ apelurile de urgenta catre dispeceratele de urgenta ale agentiilor specializate de interventie, precum si la autoritatile competente – in functie de natura evenimentelor si consecintele lor, pe baza unui index al incidentelor. Totodata, prin aceste centre se primesc si inregistreaza datele si informatiile privind evolutia evenimentelor si a interventiilor. Toate datele privind apelurile de urgenta gestionate sunt ulterior centralizate, stocate si puse la dispozitie autoritatilor abilitate, a mentionat Flaviu Trif.

Potrivit acestuia, oamenii trebuie sa constientizeze faptul ca atunci cand, din joaca, tin liniile ocupate, o alta persoana are neaparat nevoie de interventia autoritatilor. De ase-menea, persoanele care apeleaza abuziv acest numar sunt pasibile de sanctiuni intre 200 si 1.000 de lei. Anul trecut, la nivelul judetului Salaj au fost prinse si sanctionate 167 de persoane cu amenzi in valoare totala de 21.750 de lei.

In Romania, Sistemul National Unic pentru Apeluri de Urgenta 112 a devenit operational la nivelul intregii tarii incepand cu data de 1 aprilie 2005. Numarul unic pentru apeluri de urgenta trebuie folosit atunci cind este necesara interventia agentiilor specializate de interventie, pentru asigurarea asistentei imediate in situatii in care este periclitata viata, integritatea ori sanatatea cetateanului, ordinea publica, proprietatea publica sau privata ori mediul. Numarul 112 este gratuit si poate fi apelat de pe orice telefon fix sau mobil in Romania si intreaga Uniune Europeana.

Leave a Comment