Muzeul „Radionostalgia-Brusturi”, prezent pe calea undelor la un eveniment internaţional

Sălăjeanul Florian Ungur, proprietarul casei-muzeu „Radionostalgia” din Brusturi, a participat, zilele trecute, la o amplă acţiune derulată la nivel mondial pe calea undelor, în care au fost implicaţi, potrivit spuselor sale, mii de radioamatori din întrega lume.
Acţiunea intitulată „International Museums Weekends” s-a derulat în intervalele 17-18 iunie şi 24-25 iunie, în organizarea AMW din Anglia. „Este vorba despre o întâlnire anuală a muzeelor din întreaga lume, pe undele radio. Fiecare muzeu implicat are mai mulţi operatori care, cu aparatura lor de radio emisie iau legătura între ei. Pentru mine, aceasta este a patra participare la eveniment”, ne-a declarat Florian Ungur, fost ofiţer de transmisiuni.
La ediţia din acest an, sălăjeanul a reuşit să stabilească 685 de legături radio bilaterale cu diverşi radioamatori de pe şase continente: America de Nord, America de Sud, Europa, Asia, Africa şi Australia. Potrivit lui Ungur, 262 dintre legături au fost stabilite cu diverse entităţi muzeale din lume. „S-a lucrat în moduri de lucru telegrafie, telefonie, echolink, precum şi în unde ultrasurte ale benzilor de radioamatori din lume. Cu râvnă și pasiune am reușit și în acest an să obțin mult meritata diplomă care atestă mediatizarea locației muzeale Radionostalgia-Brusturi pe întreg mapamondul” a mai spus proprietarul casei-muzeu.
Muzeul de la Brusturi a fost deschis în 2010 şi este dedicat radioului, ca urmare a interesului proprietarului pentru colecţionarea, studiul, păstrarea şi conservarea patrimoniului radiotehnic naţional, a miscării radioamatoriceşti din România în vederea punerii în valoare către publicul vizitator a colecţiilor existente – manipulatoare Morse, publicistică radio, aparate de măsură şi control şi aparate radio de epocă.

Leave a Comment