Mai puțini copii abandonați în Sălaj

În Sălaj, din păcate, numărul mamelor minore a depășit o sută anul trecut. Vești ceva mai bune vin în privința numărului de copii abandonați. În 2021, în Sălaj, au fost abandonați în spital trei copii, numărul acestor cazuri fiind în scădere, cel puțin deocamdată.

Potrivit directorului executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sălaj, Violeta Milaș, cele mai multe probleme sunt înregistrate în comunitățile vulnerabile. „Vin cu un îndemn către părinți. Oricât ar fi de greu, un copil nu trebuie abandonat. Oricât ne-am strădui noi, ceilalți, să îi ajutăm pe copii, nu putem oferi dragoste așa cum o poate oferi un părinte adevărat. Da, știm, sunt cazuri și cazuri, sunt familii cu mari probleme materiale. Să știți că foarte ușor se debarasează unii oameni de copii, fără remușcări, fără gânduri. Trebuie să înțelegem, locul copilului este în familie, familia naturală sau familia de adopție, iar acolo unde îi abandonează, măcar să le ofere o șansă, să poată fi adoptați”, ne-a declarat Violeta Milaș. Aceasta a precizat că, din păcate, mulți dintre copiii abandonați au probleme de sănătate, iar asta îngreunează și șansele de adopție.

Foto cu caracter informativ

Leave a Comment