Libertatea de mişcare

Înainte de 1990 oamenii obișnuiți nu puteau să circule în străinătate, cu excepția țărilor comuniste aflate în sfera de influență a URSS, dar și atunci după minuțioase verificări efectuate de cei care aveau acestă sarcină. Eram, cu alte cuvinte, izolați la domiciliu, domiciliul numindu-se România. Dar pentru că mulți dintre noi ne născusem în comunism nu simțeam așa de acut această izolare. Copii fiind, apoi adolescenți, credeam că asta-i normalitatea și poate că uneori nu înțelegeam poveștile bunicilor și părinților noștri despre proprietate, despre libertate în general, despre libera ințiativă etc. A venit decembrie 1989, am devenit liberi de comunism, cel puțin declarativ, însă nu și mental, adică ne-am câștigat libertatea, dar nu am știut ce să facem cu ea. Au trecut anii și încet, încet, mult prea încet, am început să înțelegem ce ne spuneau înainte părinții și bunicii noștri, dar și că libertatea nu înseamnă haos, anarhie. Libertatea este cel mai important drept câștigat. Ești liber atâta vreme cât cel de lângă tine este și el liber, atâta vreme cât îi respecți libertatea de alegere. Iar dacă el alege să fie sănătos, atunci tu trebuie să-i respecți această alegere și să-l protejezi. În aceste zile va trebui să renunțăm la libertatea de a ieși din casă, cu excepțiile de rigoare, tocmai pentru a-i respecta și a oferi libertate celor care au ales să fie sănătoși. Știu, acuma normalitatea este de a circula liber, mulți s-au născut în libertate, după 1989, însă libertate înseamnă mult mai mult decâ libera circulație: libertatea de opinie de exemplu, pe care înainte de 1990 nu o prea aveam și multe altele. Este drept că acuma izolare la domiciliu înseamnă adresa unde locuiești, nu România, dar oricum colivia din prezent este mai suportabilă decât cea de până în 1990. Să nu uităm aceste lucruri nici o clipă, pentru că uitarea este prima cauză a repetării greșelilor anterioare!
Alexandru Tamba

Alte articole

6 Thoughts to “Libertatea de mişcare”

  1. Anonim

    Îi ușor să-ți dai cu părerea din fotoliul de bugetar bine plătit

  2. Democratie = coruptie, jaf, hotie

    Libertatea inseamna in democratie sclavi pe plantatiile de sparanghel din germania, ultimul exemplu. Noi nu avem nevoie de aceasta libertate, era mai bine stapani la casa noastra in regimul socialist !

  3. Anonim

    Cam sărăcuț „eseul” la Educație civică, clasa a VII-a, elev Tamba! Abia merge la clasa a IV-a.

  4. Anonim

    Trolii PSD in actiune! Asta e de bine! Tic-tac, tic-tac!

  5. ANONIM

    Pensionarului comunist/pesedist, de la 18.30 de ieriI. Iti convine, ai o pensie buna, continui sa-i ironizezi pe cei ce culeg sparanghel, capsune, dar este o categorie de oameni pe care frica de foame ii scoate afara din casa.

  6. Anonim

    Dupa comentarii realizez , cati comunisti mai sunt printre noi

Leave a Comment