La Spitalul Judeţean: Secţia de Terapie Intensivă va fi reabilitată cu 450.000 de lei

La Spitalul Judeţean: Secţia de Terapie Intensivă va fi reabilitată cu 450.000 de lei

Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău va fi reabilitată, în acest an, printr-o investiţie de 450.000 de lei, în cadrul unui program derulat la nivel naţional de Ministerul Sănătăţii (MS), ne-a declarat purtătorul decuvânt al MS, Oana Grigore. Alături de spitalul sălăjean, vor mai fi reabilitate în cadrul aceluiaşi program alte 40 de unităţi medicale publice, aflate, atât în reţeaua MS, cât şi cea a autorităţilor administraţiei publice locale.

Astfel, pentru începerea lucrărilor de reabilitare şi reparaţii capitale a fost repartizată, tuturor acestot spitale suma de 27,87 milioane de lei. În vederea cunoaşterii permanente a stadiului în care se derulează programul, s-a instituit un sistem lunar de raportare, prin care spitalele, indiferent de subordonare vor raporta rezultatele obţinute în luna anterioară, prin intermediul Direcţiilor de Sănătate Publică. Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, Ioan Mureşan, ne-a declarat că, deocamdată, nu a primit nicio înştiinţare de la MS cu privire la suma care a fost alocată reabilitării secţiei ATI, dar a precizat că în acest sens a fost înaintată o cerere de sprijin financiar încă de anul trecut. Acţiunile care vor fi derulate de către spitale pentru modernizarea şi reabilitarea secţiei respective urmează să fie stabilite de conducerea Spitalului Judeţean.

Leave a Comment