La Românaşi: Nicio veste de la Bucureşti referitoare la mult aşteptatul bloc ANL

La Românaşi: Nicio veste de la Bucureşti referitoare la mult aşteptatul bloc ANL

Cu toate că a obţinut, anul trecut, aprobarea autorităţilor centrale pentru ridicarea unui prim imobil ANL în comună, care să fie închiriat familiilor de tineri sub 35 de ani, administraţia locală din comuna Românaşi nu mai are nicio veste de la centru referitoare la acest proiect. Reprezentantul Primăriei Românaşi, Cristian Andrei, ne-a declarat că, pe plan local, toate aspectele referitoare la această investiţie au fost clarificate, mingea fiind acum în terenul celor de la Bucureşti. „Următorul pas în acest proiect ar fi desemnarea, prin licitaţie publică, a constructorului care să realizeze lucrările, responsabilitate care revine Agenţiei Naţionale a Locuinţelor. Deocamdată, nu am primit nicio veste în acest sens”, a declarat Cristian Andrei.

Potrivit proiectului, blocul va avea şase apartamente spaţioase. „Construcţia va avea două niveluri – parter şi un etaj, iar fiecare din cele şase locuinţe va fi compusă din dormitor, cameră de zi, bucătărie şi baie”, a declarat Cristian Andrei. Imobilul va fi ridicat în centrul de comună, iar investiţia va fi suportată de ANL, aportul administraţiei locale urmând să se regăsească în racordarea imobilului la reţelele de utilităţi.

Odată ce blocul va fi finalizat, localnicii din Românaşi vor putea obţine apartamente cu chirie sub preţul pieţei dacă vor îndeplini criteriile ce vor fi stabilite în prealabil de Consiliul Local, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Leave a Comment