Jandarmii, pe baricade: acţiuni de combatere şi prevenire a fenomenului infracţional

Peste 200 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj au acţionat pe tot parcursul săptămânii, la nivelul judeţului, pentru asigurarea ordinii si siguranţei publice a cetătenilor, executând peste 350 de misiuni. Organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de prevenire şi combatere a fenomenului contravenţional şi  infracţional în zona unităţilor de învăţământ, în alte zone de interes operativ cunoscute cu mari afluenţe de public, desfăşurarea unor activităţi preventive în mediul şcolar, în vederea reducerii riscurilor de victimizare a elevilor şi personalului didactic, derularea unor misiuni specifice în cooperare cu instituţii abilitate ale statului, constatarea unor fapte cu caracter contravenţional şi infracţional au constituit câteva repere de interes din perioada analizată. Pe timpul executării acestor misiuni jandarmii din cadrul unităţii au aplicat 26 de sancţiuni contravenţionale, 12 persoane fiind sancţionate cu avertisment scris iar alte 14  cu amendă, valoarea amenzilor fiind de 2.700 lei. De asemenea, în această perioadă au fost constatate 6 fapte de natură penală, 2 constatate de jandarmi iar 4 în cadrul acţiunilor organizate în cooperare cu I.P.J. Sălaj

Jandarmii recomandă cetăţenilor să sesizeze orice aspecte de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, prin intermediul sistemului unic pentru apeluri de urgenţă „112” sau celui mai apropiat echipaj de jandarmi, în vederea intervenţiei oportune si eficiente.

Leave a Comment