Jandarmii la munca, de Pasti

Jandarmii salajeni au fost prezenti, in perioada 6 – 10 aprilie, in majoritatea zonelor din Salaj, in care s-au desfasurat activitati specifice Sarbatorilor de Paste, pentru asigurarea ordinii si sigurantei publice. Actiunile au vizat combaterea cersetoriei, comportamentul huliganic, obscen si vandalic al persoanelor care, pe fondul consumului de alcool, au manifestari agresive, teribiliste sau vulgare.

Pe timpul executarii misiunilor, jandarmii au constatat doua infractiuni si au aplicat 16 sanctiuni contraventionale, in valoare de 3.800 lei, pentru nerespectarea legii privind ordinea si linistea publica.

Unul dintre conflictele mai complexe la care au intervenit jandarmii este cel de la Sag unde, potrivit datelor furnizate de catre purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Jandarmi Judetean Salaj, lt. Cristian Bolfa, in 9 aprilie, la ora 02.30, la discoteca Colina s-a produs o incaierare intre mai multe persoane.

Conflictul luase amploare in momentul in care jandarmii au ajuns la fata locului, dar acestia au reusit aplanarea spiritelor incinse. In urma verificarilor au fost identificati P. A., de 25 de ani, din Nusfalau, S.S., de 25 de ani, din Zalau si P. F., de 29 de ani, din Simleu Silvaniei, care, aflandu-se in discoteca amintita, pe fondul unor altercatii verbale, s-au lovit reciproc, cu pumnii si cu sticle de bere. Ulterior, P. F. si P. A. l-au amenintat cu moartea pe S.S.

Pe numele agresorilor au fost intocmite actele de constatare a infractiunii de incaierare si amenintare, fapta prevazuta si sanctionata de Codul Penal. Dosarul cu actele de constatare a infractiunilor urmeaza sa fie inaintat Postului de Politie Sag, pentru continuarea cercetarilor.

Leave a Comment