Italia impune obligativitatea paşaportului sanitar pentru toate categoriile de angajaţi

Guvernul de la Roma a aprobat una dintre cele mai stricte măsuri anti-COVID-19 din lume, impunând obligativitatea paşaportului sanitar pentru toţi angajaţii, fie din mediul privat, fie de la stat, începând din 15 octombrie, informează Agerpres.

Noile reguli fac parte din strategia guvernului lui Mario Draghi de a convinge oamenii să se vaccineze şi de a reduce numărul de contagieri într-una dinte cele mai grav afectate ţări de pandemia de coronavirus. Paşaportul de sănătate este un certificat pe hârtie sau în format digital care arată că o persoană a primit cel puţin o doză de vaccin împotriva COVID-19, că este testat negativ sau că s-a recuperat recent după boală.

Orice angajat care nu va avea un astfel de document valid asupra sa va fi suspendat din funcţie şi nu i se va mai plăti salariul, însă nu poate fi concediat. Persoanele care vor ignora decretul şi vor continua să meargă la muncă fără să aibă un paşaport sanitar riscă o amendă de la 600 până la 1.500 de euro.

Iniţial, acest paşaport a fost creat pentru a facilita călătoriile între statele Uniunii Europene, dar Italia se află printre ţările care l-a impus şi pentru accesul în spaţii precum muzee, săli de fitness sau restaurante.

În timp ce unele ţări europene le-au impus doar angajaţilor din domeniul sanitar să se vaccineze, nicio altă ţară nu a făcut paşaportul de sănătate obligatoriu pentru toţi angajaţii, Italia devenind astfel o ţară-test pentru această măsură la nivelul întregului continent european.

În ultimele săptămâni au existat proteste sporadice împotriva constrângerilor în creştere pentru vaccinare, dar majoritatea partidelor politice italiene, precum şi principala federaţie patronală au susţinut această măsură, invocând speranţa că nu se va mai ajunge la măsuri de lockdown.

În timp ce federaţia patronală a apreciat această decizie, sindicatele solicită ca angajaţii care refuză vaccinarea să fie testaţi în mod gratuit. Autorităţile nu sunt însă de acord cu solicitarea sindicatelor, invocând faptul că astfel oamenii vor fi încurajaţi să nu se vaccineze. O sursă din guvern, citată de Reuters, a precizat că autorităţile vor rămâne ferme pe această poziţie şi testele nu vor fi gratuite. Preţul maxim impus al unui test pentru adulţi în Italia este de 15 euro, potrivit unei surse guvernamentale.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

Leave a Comment