Îngrijorător! Zeci de copile au devenit mame în 2014

Anual, zeci de tinere minore din judeţul Sălaj devin mame. Fenomenul „mamelor minore” este cauzat în principal de nivelul de trai scăzut, dar şi de lipsa educaţiei sexuale. O simplă statistică arată faptul că, lunar, în medie, în judeţul Sălaj, trei minore aduc pe lume copii.

Deşi se află la o vârstă în care studiul ar trebui să fie principala activitate, pentru asigurarea unui viitor decent, zeci de copile din judeţul Sălaj au renunţat la şcoală pentru că au devenit mămici. Numai în cursul acestui an, în perioada ianuarie – august, în evidenţele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) au fost înregistrate un număr de 26 de mame minore, persoane pe care reprezentanţii instituţiei precizate trebuie să le monitorizeze timp de şase luni. Potrivit unor informaţii furnizate de Violeta Milaş, directorul DGASPC Sălaj, majoritatea fetelor care au devenit mămici în acest an, cea mai tânără având vârsta de 15 ani, provin din mediul rural, au renunţat la şcoală şi în mare parte provin din familii dezorganizate. Cele 26 de cazuri de mame minore aflate în evidenţa direcţiei, nu reprezintă numărul real, pentru că sub atenta monitorizare a DGASPC Sălaj ajung doar situaţiile sezisate de diferite instituţii, respectiv spitalul judeţean, primăriile din localitatea de domiciu a tinerelor sau unităţile de învăţământ la care acestea studiază. Multe dintre tinere, după ce îşi ascund sarcina timp de nouă luni, ajung să dea naştere micuţilor fie în alte judeţe sau chiar în condiţii inumane.

Numărul mamelor minore – în scădere

Începerea vieţii sexuale la vârste atât de fragede este cauzată de mediul de provenienţă, în special nivelul ridicat de sărăcie.Comparativ cu anii anteriori, numărul mamelor minore din Sălaj a scăzut. În anul 2012, la nivel de judeţ au fost înregistrate aproximativ 100 de cazuri, iar anul trecut circa 70 de cazuri, tinerele mămici fiind cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani. Potrivit statisticilor realizate la nivel naţional, una din 25 de mame din România are mai puţin de 18 ani atunci când aduce pe lume un copil. Datele centralizate de Ministerul Sănătăţii, arată că din anul 2009 până în 2013 au fost înregistrate peste 50.000 de cazuri de mame minore.

Alte articole

One Thought to “Îngrijorător! Zeci de copile au devenit mame în 2014”

  1. Vasile dintre coai...bile..

    …daca le place „matu” din tata ,ca la mit laptele, ce sa le faci?!…

Leave a Comment