Inconjurul Europei pe bani publici

Inconjurul Europei pe bani publici

Sincer, nu stim cat de grea sau usoara este meseria de primar, viceprimar sau cea de consilier local. Nu stim nici macar daca merita facuta aceasta meserie pentru un salariu sau o indemnizatie destul de modesta. Nu stim nici ce satisfactii pot sa aiba aceste persoane, in timpul exercitarii mandatului. Un singur lucru este cert, si anume faptul ca odata ce te-ai instalat pe fotoliul de primar sau cel de viceprimar, poti sa strabati lumea in lung si-n lat, pe bani publici, invocand interesul de serviciu.

Primaria Zalau – o adevarata agentie de turism

Potrivit datelor solicitate de la Primaria Zalau, primarul municipiului, Radu Capalnasiu, a cutreierat, in cursul anului trecut, o buna parte a Europei: in ianuarie a fost in Austria, in martie – Italia, in iunie – Polonia, in iulie – Germania si Franta, apoi in august a trecut un pic in Ungaria, iar in noiembrie si decembrie – in Belgia.

Scopul acestor calatorii a fost cel de realizare a unor contacte cu orase infratite, schimburi de experienta etc. Se cuvine sa mentionam ca toti oficialii care fac parte dintr-o institutie administrativa publica beneficiaza, in cazul in care pleaca in strainatate cu probleme de serviciu, de diurna si de indemnizatie de cazare. Astfel, pe primarul Capilnasiu, toate drumurile facute in cursul anului trecut, l-au (ne-au) costat 11.262, 23 lei si 822 de euro.

Viceprimarul Dorel Labo a fost ceva mai moderat cu delegatiile in strainatate. Astfel, el a tras doar doua ture prin Ungaria, in mai si in iunie, apoi in iulie a fost in Austria si in decembrie in Italia. Pentru interesul sau de serviciu, contribuabilul a cheltuit doar 2.125,29 lei si 70 de euro.

Viceprimarul Onorica Abrudanu s-a limitat, in cursul anului trecut, doar la doua deplasari in strainatate, in Bulgaria si Spania, ambele efectuate in martie. Drumurile sale ne-au costat 5.073,84 lei si 371 de euro.

Dar schimburile de experienta ale oficialilor municipali nu s-au limitat doar la primar si viceprimari. Anul trecut, in moda deplasarilor in strainatate s-au introdus si consilierii municipali, care au fost de parere ca au si ei un cuvant de spus europenilor. Astfel, Maria Marc a fost, in ianuarie, noiembrie si decembrie in Austria si Belgia, Onut Prodan – in Belgia (in noiembrie si decembrie), Radu Nistorescu in Belgia – in aceeasi perioada, la fel si Veres Ernestin, in timp ce Gheorghe Pop a fost in ianuarie in Austria, la fel ca si Silviu Muresan. Administratia municipala le-a sustinut deplasarile consilierilor municipali cu 34.781,24 lei si 542,50 euro.

Trebuie mentionat faptul ca fiecare delegatie trebuie sa prezinte, in fata Consiliului Municipal, o informare asupra aceea ce a facut in strainatate, in momentul intoarcerii. Toate deplasarile prezentate mai sus sunt sustinute de asemenea informari si aprobate de catre consilieri, aceste informari totalizand zeci de pagini. Pentru ca ar fi chiar fara nici un rost sa trecem in revista toate aceste informari, care cam toate suna si sunt la fel, va prezentam doar una, respectiv cea a viceprimarului Dorel Labo, care in februarie 2007 a fost in Turcia:

La invitatia facuta de catre domnul Tanguy de Craecker, managing director al European Finance Convention, am efectuat o vizita la Istambul, unde am participat la cel de-al patrulea Congres al Finantarii Infrastructurii municipalitatilor si administratiilor locale. Au participat la acest congres banci specializate in finantarea autoritatilor locale, cum ar fi Dexia, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, DenizBank, ABN Amro, precum si institutii financiare si de rating, cum ar fi Moody@s Standard&Poors. De asemenea, au participat reprezentanti ai Comisiei Europene, precum si reprezentanti ai guvernului turc si ai municipalitatilor locale. Scurt si la obiect.

Prefectul, doar 3 zile in Polonia

Daca alesii municipali au colindat cu drag noua familie a Romaniei, Institutia Prefectului nu s-a prea aruncat la parasirea tarii muma. Astfel, prefectul Andrei Todea, impreuna cu directorul Directiei de Dezvoltare Economica, Mircea Ciocean, au parasit doar in singura data hotarele Romaniei, in iunie 2006, in Polonia, in cadrul programului de diplomatie publica initiat de MAE si intitulat Promovarea comunitatilor locale din Romania in spatiul UE. Cei doi au facut o vizita in judetul polonez Nowy Sacz, timp de trei zile, care i-a costat 2.479 lei. Rezultatele cu care au revenit in tara au fost realizarea unui contact cu o zona poloneza foarte asemanatoare Salajului si semnarea unui protocol de infratire intre cele doua judete, in vederea unei colaborari pe domeniile agriculturii si turismului.

Jiboul a stat acasa

Undeva pe la polul opus la deplasarilor in strainatate se afla Primaria Jibou, caz in care purtatorul de cuvant, Oana Gheorghe, ne-a declarat ca nici primarul, nici viceprimarul si nici un consilier local nu au mai facut nici o vizita in strainatate, de ani buni. Rau sau bine, depinde din ce parte jurnalistica privesti acest aspect.

Intr-un numar viitor al cotidianului nostru, va vom prezenta si deplasarile peste hotare ale conducerii Consiliului Judetean si ale consilierilor, precum si vizitele peste hotare ale oficialitatilor din administratia publica simleuana.

Deocamdata ar mai ramane de spus un singur lucru: nici un jurnalist salajean nu a fost invitat sa participe niciodata la nici o vizita de lucru a alesilor locali sau municipali in strainatate. Oare de ce?

Leave a Comment