Încă un an fără prime de Paşte pentru funcţionarii publici

Dacă pentru bugetari, primele de Paşte rămân, şi în acest an, un vis frumos, pentru salariaţii din mediul privat Iepuraşul se dovedeşte a fi unul generos, aducând în coşul său tichete cadou, pachete cu produse alimentare ori prime în bani.

În funcţie de contractele colective de muncă încheiate cu sindicatele ori de bugetele disponibile, unii patroni sălăjeni vor oferi şi de Sărbătorile Pascale din acest an prime pentru salariaţii lor. În schimb, pentru cei care lucrează în firme unde 2014 nu s-a dovedit a fi unul bun din punct de vedere financiar, masa de Paşte nu va fi la fel de încărcată precum în alţi ani.
Nici pentru bugetarii din judeţ veştile nu sunt mai bune, primele de Paşte cu care au fost obişnuiţi până în 2009, când acestea au fost eliminate ca o măsură anti-criză, rămânând doar o amintire frumoasă. De altfel, OUG nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice prevede că „în anul 2014, autorităţile şi instituţiile publice, indiferent de modul de finanţare, nu vor acorda premii şi prime de vacanţă”.
.Cel mai darnic iepuraş ajunge, şi în acest an, la cei aproape 1.600 de salariaţi pe care compania Michelin îi are în fabricile de anvelope şi cord metalic din Zalău. După cum prevede contractul colectiv de muncă încheiat între patronat şi sindicatul multinaţionalei, fiecare angajat va primi câte 650 de lei, sumă brută, aşa cum a primit şi în urmă cu un an. Cealaltă companie multinaţională care activează în Sălaj – TenarisSilcotub – îi va cadorisi pe cei peste 1.200 de lucrători cu câte 120 de lei, sumă brută şi neschimbată din 2013.
În conturile fiecăruia dintre cei 430 de angajaţi pe care Compania de Apă îi are în judeţ vor intra câte 200 de lei, impozabili. „Valoarea primei de Paşte este aceeaşi cu cea de anul trecut. Fiecare lucrător va primi câte 200 de lei, indiferent de funcţia pe care o deţine în cadrul societăţii”, ne-a declarat Eugen Pop, directorul Sucursalei Zalău a operatorului regional.
Iepuraşul va ajunge şi la Transurbis, societatea de transport în comun alocând în acest sens un buget în valoare de 12.400 de lei. În condiţiile în care operatorul numără 156 de angajaţi, fiecare dintre aceştia va primi din bugetul pus la bătaie în jur de 80 de lei. În ceea ce-i priveşte pe salariaţii societăţii Citadin, aceştia vor afla abia în zilele următoare dacă se vor alege cu vreun supliment de sărbători.

3 Thoughts to “Încă un an fără prime de Paşte pentru funcţionarii publici”

  1. guthi

    Daca vor prime sa mearga in mediul privat. Din pacate, foarte multi dintre functionarii publici, astia care nici anul acesta nu o sa incaseze prime de sarbatori, nu-si merita nici salariul ala bunicel care-l primesc lunar.

  2. Anonim

    Nu stiu daca unul dintre functionarii publici ar rezista in mediul prival.

  3. samariteanul

    IEPURASUL , va fi cel care va va inmana premiul pascal dincolo de mormant, numai lui va inchinati,Isus Cristos pentru voi este un BASM.

Leave a Comment