În memoria profesoarei sale de geografie, un medic zălăuan a urcat pe cel mai înalt munte din Africa

Călătorie inedită. În memoria profesoarei sale de geografie din gimnaziu, Elena Sîrbu, care i-a dat nota 4 pentru că nu a știut care este cel mai înalt vârf muntos din Africa, un medic psihiatru sălăjean stabilit în Germania a urcat, zilele trecute, pe masivul Kilimanjaro, unde a arborat stema „Școlii Gimnaziale „Simion Bărnuțiu” din Zalău. Este școala unde a învățat și la care a predat regretata profesoară. Aflată încă în Africa, zălăuanca Alexandra Druță ne-a declarat că experiența a fost una de neuitat, era să cadă de două ori într-o prăpastie, dar până la urmă totul s-a încheiat cu bine.

A urcat împreună cu prietenul ei și cu alți pasionați de drumeție, de munte. Primul din familia medicului care a urcat pe Kilimanjaro a fost fratele Alexandrei. Se întâmpla în anul 2019. Medicul râde și spune că prima oară, profesoara de geografie i-a dat nota 4 pentru că nu a știut de unde izvorăște Dunărea. Acum, psihiatrul locuiește în zona respectivă. Al doilea 4 a venit pentru că nu a știut care este cel mai înalt vârf muntos din Africa. La decenii distanță, zălăuanca a urcat pe munte, totul în amintirea profesoarei sale. S-a documentat, a citit o carte despre muntele african, a găsit un ghid specializat, autorul cărții, iar escaladarea a fost programată pentru luna februarie a acestui an. Au fost îndeplinite toate formalitățile legale și a urmat aventura. N-au lipsit furtunile, vântul puternic, condiții specifice muntelui. Adrenalină, bucurie, oboseală, fericire, dorința de a reuși, toate aceste ingrediente au făcut parte din inedita călătorie, o drumeție care s-a încheiat cu bine. I-am mulțumit Alexandrei pentru că mi-a trimis toate aceste informații și am felicitat-o. Vârful Uhuru, având înălțimea de 5.895 de metri, este cel mai înalt din Africa. Așezarea geografică a masivului Kilimanjaro este la granița dintre Tanzania și Kenya. Felicitări Alexandra pentru inițiativă. Îmi amintesc și eu de profesoara Elena Sîrbu, cea care mi-a predat și mie geografie și căreia îi datorez dorința de a avea grijă de natură și bucuria de a alerga prin pădure. Mulțumim, doamna profesoară!

One Thought to “În memoria profesoarei sale de geografie, un medic zălăuan a urcat pe cel mai înalt munte din Africa”

  1. […] că experiența a fost una de neuitat, era să cadă de două… Articolul În memoria profesoarei sale de geografie, un medic zălăuan a urcat pe cel mai înalt munte din Af… apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment