Haosul bate din nou la usa Spitalului Judetean Zalau

Haosul bate din nou la usa Spitalului Judetean Zalau

Doar cateva luni de liniste relativa au trecut peste Spitalul Judetean Salaj – Zalau, luni in care atat angajatii spitalului, cat cei de dinafara s-au obisnuit cu noua conducere, iar scandalul notelor modificate la concursul de manager a iesit, incet, din prim-planul evenimentelor locale. Luni de liniste relativa, in care au fost organizate concursurile pentru ocuparea celorlalte posturi de director, luni in care s-au facut planuri pentru modernizarea si reamenajarea sectiei Urgente, a Blocului Alimentar etc si in care s-a lucrat pe branci pentru evenimentul care se anunta cu mare tam-tam peste cateva saptamani – punerea in functiune a unui serviciu de sterilizare modern, prin aportul Medical Support for Romania.

Recentele evenimente cu implicare directa asupra Spitalului Judetean tind sa arunce, insa, din nou, toata activitatea medicala zalauana in haos. Este vorba de procesul intentat de catre fostul director interimar, Ioan I. Muresan, atat Ministerului Sanatatii, cat si ministrului Eugen Nicolaescu si actualului manager – Ioan F. Muresan, proces care s-a desfasurat pe fond la Curtea de Apel Cluj.

Clujul da castig de cauza fostului manager

Potrivit ultimelor date facute publice pe site-ul Curtii de Apel Cluj, in 12 aprile, in dosarul cu numarul 5.061/33/2006, s-a respins exceptia prematuritatii actiunii si s-a admis actiunea in contencios administrativ precizata, formulata de reclamantul Ioan I. Muresan, in contradictoriu cu paratii MSP, a ministrului Nicolaescu si a lui Ioan F. Muresan. Consecintele acestei admiteri sunt, potrivit formularii instantei clujene, anularea concursului organizat pentru ocuparea postului de manager al Spitalului Judetean, organizat in baza prevederilor legii 96/2002 si a Ordinului MSP nr .1.212 2006, emis la data de 15 noiembrie 2006. O a doua consecinta este anularea Ordinululi nr. 1.559, din 13 decembrie 2006, emis de primii doi parati, respectiv de Minister si de catre ministru, privind numirea lui F. Muresan, cat si actele si operatiunile administrative care au stat la baza emiterii acestui ordin, adica procesul verbal cu rezultatele concursului si nominalizarea pentru postul de manager al SJZ, intocmite de presedintele comisiei regionale de concurs Cluj, propunerea presedintelui comisiei centrale de concurs de validare a concursului in ceea ce priveste postul de manager aminitit mai sus si de emitere a ordinului de incadrare pentru paratul MFI. O a treia consecinta este anularea contractului de management al Spitalului public nr. 335, din 14 decembrie 2006, incheiat de parati si obligarea MSP si a ministrului la organizarea unui nou concurs pentru postul de manager al SJZ. Mai mult, CApCj mai obliga pe toti cei trei parati in solidar sa plateasca reclamantului suma de 1.000 lei cheltuieli de judecata.

Toate cele mentionate mai sus au drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare, dar sa nu uitam ca paratii nu au fost inca instiintati de aceste sentinte, acest lucru urmand sa se intample undeva in cursul saptamanii viitoare.

Cai de atac

Pe scurt, Curtea de Apel Cluj a desfiintat, prin termenii juridici de mai sus, tot concursul care a avut loc la sfarsitului anului trecut, pentru ocuparea postului de manager al SJZ. Poate va mai aduceti aminte tot scandalul care a planat asupra acestui concurs, cu rasturnari de situatie si de clasament si cu contestatii, care au dus, in cele din urma, la nominalizarea pe postul de manager al lui Ioan F. Muresan.

Insa sentinta adusa de catre CApCj nu este una definitiva, ci doar o sentinta pe fondul procesului. Evident, fiind implicati MSP si ministrul Nicolaescu, ei vor fi cei care vor ataca, prin urmatoarea cale de atac, sentinta adusa de curtea clujeana, adica prin recurs. Un recurs care se va judeca la o curte superioara celei din Cluj, adica la Curtea Suprema de Justitie. Potrivit justitiei romanesti, o a treia cale de atac a unei sentinte este deschisa partilor, respectiv apelul, care se poate judeca, la randul lui, la o curte superioara celei anterioare, adica, in cazul nostru, la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Asadar, portile haosului au fost deschise la SJZ, acesta putandu-si pune amprenta pe activitatea medicala de acolo inca multi ani.

Recurs?

Actualul manager la SJZ, Ioan F. Muresan, s-a declarat surprins de rezultatul procesului de la Cluj. Managerul ne-a declarat ca, in opinia sa, concursul s-a desfasurat in conditii normale si a fost de acord cu faptul ca lucrurile nu vor ramane in stadiul actual, adica se va recurge la un recurs, care va ajuta la restabilirea adevarului.

Pozitiv, insa, pentru managerul actual este faptul ca el doreste ca ceea ce s-a intamplat la Cluj sa nu afecteze activitatea Spitalului care este o institutie importanta si sensibila si care are mare nevoie de liniste pentru a-si rezolva marile probleme cu care se confrunta.

Numit in functie de catre ministru

Totusi, care este realitatea vizavi de functia de manager al SJZ? Datele sunt putine, dar cu greutate: Actualul manager al Spitalului Judetean a semnat un contract de management pe o perioada de 4 ani cu MSP, fiind numit in functia de manager de catre ministrul Nicolaescu. Din cate stim noi, si luand in considerare precendentul zalauan de la fosta conducere a fostei Directii de Sanatate Publica, o persoana numita intr-o functie de catre un ministru poate fi revocata din functie doar de catre acelasi ministru.

Leave a Comment