Grevă la APIA Sălaj: angajații sunt foc și pară pe Legea salarizării și munca suplimentară neplătită

Angajații Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Sălaj vor întrerupe lucrul joi, 16 noiembrie, între orele 9-12, și vor ieși în fața în faţa sediului instituţiei din Zalău, ca semn de protest faţă de prevederile Legii Salarizării, care, dacă vor fi aplicate începând din anul viitor, vor afecta grav veniturile salariaților, potrivit spuselor liderului sindical din APIA Sălaj, Nicolae Brisc. Pentru foarte mulți salariați, calcule neoficiale arată faptul că salariile vor scădea cu sume cuprinse între 300 și 2.000 de lei. Salariații sunt nemulțumiți și de faptul că orele suplimentare muncite nu au fost plătite integral nici până acum și că angajații ar fi fost sistematic mințiți și amânați, inclusiv prin ignoranța din partea oficialilor de la București. Nicolae Brisc ne-a declarat: “Am realizat planul în privința plăţilor către fermierii eligibili în proporţie de peste 95 la sută, am muncit peste program, au fost zile de duminică în care am stat și până la 12 noaptea la locul de muncă.

Nu ştim exact procentul pe care îl vor pierde la salarii, însă este cert că salariile vor fi drastic scăzute, pornind de la personalul de conducere şi până la consilierii de execuţie şi alte categorii de angajaţi. Sesizările pe care le-am făcut la Bucureşti, la Ministerul Muncii, multe dintre ele adresate direct ministrului Lia Olguţa Vasilescu, nu au avut niciun ecou pozitiv din partea conducerii Ministerului Muncii. Suntem amânați  la nesfârșit, și ne vom trezi cu salariile tăiate, iar acum suntem puși în situația să recurgem la aceste forme de protest legale, care nu se vor opri aici”, ne-a declarat Nicolae Brisc, liderul sindicatului din APIA Sălaj. Protestul va începe joi la ora 9 și va dura 3 ore. În tot acest timp, peste 100 de angajați care vor participa la protest vor întrerupe lucrul la Zalău. Angajații din unitățile locale din județ vor participa și ei la protest la locurile de muncă, aceștia fiind însă îndemnați să vină la Zalău pentru a întări rândurile protestatarilor și pentru ca protestul să producă un efect mai puternic.

7 Thoughts to “Grevă la APIA Sălaj: angajații sunt foc și pară pe Legea salarizării și munca suplimentară neplătită”

  1. Anonim

    Oare nevasta lui Nosa o fi nemultuita?

  2. Anonim

    Da ce salarii au ?daca au de unde trage 2000 lei???

  3. Anonim

    cat timp faci o munca grea, cu raspundere si pentru ea primesti un salar bun, nu iti convine ca mai nou, un sofer de primarie sa aiba un salar echivalent cu al tau.
    fiecare meserie implica un anumit efort fizic si intelectual, dar si o raspundere ! Cat timp un functionar care nu semneaza decat condica si nu raspunde pentru nimic, catiga mai mult ca tine, atunci apar semne de intrebare privind modul in care cei care iau decizii legat de salarizare, cat de corecti si de buna credinta sunt.
    p.s. d-na Nosa nu are nici o treba cu APIA. E mai bine daca esti PROST informat sa taci.

  4. Anonim

    sotia deputatului Iuliu Nosa lucreaza la APIA, unde se aplica un spor pentru fonduri europene de 70 la suta din salariu SURSA Graiu’

    1. Anonim

      Se ia 75 la sută și de alții, fără să știe macar ce sunt alea fonduri europene…

  5. Anonim

    Depinde pe ce post, că sunt și vreo câteva care nu merita banii…

  6. Anonim

    Stau la munca până noaptea, au răspundere cât încape, dau bani fermierilor, iar cei de la ANAF iau mai mult ca ei, că ne umilesc la ghișee, câte doi pe un post!!!

Leave a Comment