GÂNDURI NEBOTEZATE (III)

* Doar un buchet de flori poate fi mai frumos decât o scrisoare de dragoste.
* Mi-aș vacanta tristețea, de-aș ști că nu o dorește nimeni. Numai așa va învăța să renunțe la ea însăși.
* Când îndrăgostiții vor și crede tot ce spun, atunci lumea va fi mult mai frumoasă.
* În lumea mincinoșilor nu există suspiciuni, dar nici garanții.
* Când râdem de alții, ne consolăm cu voce tare.
* Îmi place să judec oamenii nu după înălțimea la care au ajuns, ci după aceea la care vor să ajungă.
* Un izvor al nemulțumirii oamenilor este și faptul că iubesc mai mult ce n-au, decât ceea ce le aparține.
* Singurul mod de a nu avea dezamăgiri este să nu faci și să nu vrei nimic.
* De cele mai multe ori, important este nu unde ai ajuns, ci pentru ce.
* Măsura gradului de civilizație din noi o dau doar momentele când suntem singuri.
* Din Testamentul meu: din ce-am lăsat, luați fiecare un singur criteriu – măsura în care m-ați iubit. Deși sărac, Doamne, mult va rămâne al nimănui.
* N-am fost nici premiant, nici repetent. Dar n-am reușit nici să fiu EU. Iar azi, e prea târziu.
* Nimic mai trist decât atunci când ai tăcut și nu vorbește nimeni în locul tău.
* Dacă toate faptele noastre ar avea și chipul nostru, atunci ne-am dori, de multe ori, o colecție de măști.
* Din Testamentul meu: iau cu mine doar criticile ce mi le-ați adus. Vă las toate laudele.
* Cei mai săraci sunt oamenii cu gânduri pieptănate.
* Săracii și săracii cu duhul nu sunt rude. Nici măcar vecini.
* Adevăratul viitor al fiecăruia dintre noi este cel postmortem.
* Marea greșeală a școlii dintotdeuna a fost și este că imparte viața pe lecții. Ori ea e una singură.
* Ești dascăl cu adevărat nu atunci când vorbești, ci când taci.
* Marile caractere nu au pieptul vânăt.
* Un om grăbit este un om ce fuge de prezent.
* Abia când te declari sincer, recunoști ca ești un mincinos.
* Se cunoaște deocamdată, un singur mod de a-i mulțumi pe toți după moarte să nu lași nimic, nici măcar absența ta.
* Până când dimensiunile putinței sunt egale cu ale voinței, oamenii sunt, în general, mulțumiți. Necazurile apar după aceea.
* În viață, singurul care nu are nevoie de avocat este adevărul.
* Într-o lume aflată sub semnul echilibrului, chiar și risipitorii de politețe sunt condamnați.
* Adesea dezamăgirile noastre au dimensiunea diferenței dintre ceea ce suntem și ceea ce am vrea să fim.
prof. Octavian Guțu

5 Thoughts to “GÂNDURI NEBOTEZATE (III)”

  1. Hiriș(?!?)

    Atitudinea adolescentina la bătrânețe e caraghioasă, dar și haioasă!

    1. Un simplu cititor

      Chiar așa o fi, domnule Hiriș? Subtilitatea și profunzimea observației m-a depășit total ! O minimă explicație, pentru a nu cădea în vreo capcană nedorită, ar fi de bun augur!

      1. Anonim

        Un gând pocăit de ăsta, nebotezat!

  2. 13,17,20 mi-au atras atenția în mod deosebit Exprimă realtăți/adevăruri„ pipăite ” ,să zicem, în persoană. Merită să reflectăm asupra unor „teme” transmise in mod „condensat”! Poate fi un bun prilej de exercițiu spiritual!

  3. CoNic

    13,17,20 mi-au atras atenția în mod deosebit Exprimă realtăți/adevăruri„ pipăite ” ,să zicem, în persoană. Merită să reflectăm asupra unor „teme” transmise in mod „condensat”! Poate fi un bun prilej de exercițiu spiritual!

Leave a Comment