Gând de iarnă inocent

Fundația Maya este o Organizație neguvernamentală nonprofit, care prin activitatea Centrului de zi ”Fluturii Albi”, din strada Corneliu Coposu nr. 49, Zalău, asigură servicii de Asistență Socială copiilor și adolescenților cu dizabilități psiho-neuro – locomotorii, preveniria și combaterea marginalizării sociale, dezvoltarea abilităților de autonomie personală precum și sprijin /asistență familiilor acestora.
Centrul de zi constituie o insulă în care făclii de speranță sunt menținute de oameni cu suflet mare și generos. Speranța este un lucru înaripat cuibărit în suflet.
Viața este alcătuită din lucruri mici, unele banale neînsemnate, plăcute sau neplăcute, pe care trebuie să le facem zilnic, din care se alcătuiește întregul. Fără să aștepți recunoștință pentru faptele bune, fără să aștepți laude sau recompense, fără să te întrebi dacă faptele bune îți vor fi răsplătite.
Oricum, universul fiecăruia dintre noi este unic. Acest univers dispare o dată cu tine, precum un nor topit de un soare de vară din care nu mai rămâne nimic. Poate cuvântul.
Târziu înțelegem că timpul este îndrăgostit de unii oameni cu răni sufletești vizibile dar mai ales invizibile.
Să încercăm cu toții să facem bine, pentru că orice umbră de întuneric dispare la venirea luminii.
Cei ce vizitează Centrul de zi, fac cunoștință, probabil nu pentru prima dată, cu astfel de emoții.
Se strecoară în sufletul acestora dorința de a sprijini continuarea activității centrului.
Îi îndeamnă la gesturi de adâncă omenie, resurse nebănuite ce susțin resorturi deosebite de trăiri interioare.
Conducerea Fundației Maya-Zalău și beneficiarii serviciilor Centrului de zi ”Fluturii Albi” aduc mulțumiri pentru sprijinul, responsabilitatea, sensibilitatea și rezonanța la problemele și nevoile semenilor, următorilor:
• Consiliul Local Zalău
• D.A.S. Zalău
• S.C. Michelin Romania
• S.C. HUDIN ANDA
• S.C. Nazareth
• Elevi ai C.N. Silvania
• Elevi ai Liceului Pedagogic
• Dr. Ruzici Stela
• D-na Ileana Ernszt și prietenele
O mențiune specială pentru Grupul Creștin AGAPIA – Zalău, închegat și animat de d-na Viorica Dejeu.
Deasemenea menționăm persoanele care au donat Fundației 2% din impozitul pe venitul anual 2017, cărora cu recunoștință le mulțumim frumos.
Modul acestora de a face bine , ne amintește că în acest gen de activitate nu suntem singuri.
Ne rugăm ca bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze.
LA MULȚI ANI!

Director Executiv
Leca Liviu

Alte articole

One Thought to “Gând de iarnă inocent”

  1. Anonim

    cine spala bani pein aceasta fundatie: capilnasiu sau marc?

Leave a Comment