Educatorii, ofertaţi cu 2.300 de euro lunar

Sălăjenii care au absolvit Liceul Pedagogic specializarea „Învăţător – Educator”, sau studii universitare cu specializarea „Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar”, pot câştiga un salariu de 2.300 de euro lunar. Asta, graţie unei oferte de muncă în străinătate, Germania, disponibilă prin intermediul serviciului Eures, munca în străinătate, din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj.

 

În această perioadă, prin intermediul serviciului precizat, un angajator din Germania, Stuttgart, Asociaţia Internaţională pentru Tineret – reprezentantă a Direcţiei Biroului pentru Tineret, pune la dispoziţia persoanelor interesate zece posturi de educatoare – educatori. Angajatorul, care oferă un salariu lunar brut de 2.300 de euro, respectiv 1.600 de euro net, caută persoane care care au absolvit fie liceul pedagogic cu specializarea „Învăţator – Educator”, fie facultate cu specializarea „Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar”, cunoscători de limba germană. Potrivit ofertei de muncă angajatorul va face o preselecţie a candidatilor pentru interviul propriu-zis care se va susţine la începutul anului 2015 în Germania, la Stuttgart. Cheltuielile de transport pentru interviuri, atât în România cât şi către Germania, sunt finanţate de angajator, respectiv de Asociaţia Internatională pentru Tineret.
Pe lângă interviu, candidaţii vor susţine şi o probă practică în cadrul unei grădiniţe pentru exercitarea profesiei de educator, iar după susţinerea interviului şi a probei practice, candidaţii admişi vor primi contracte de muncă. Aceste vor începe să se deruleze din luna februarie, iunie sau septembrie a anului viitor, programul normal de lucru pe săptămână fiind de 38,5 ore.
Persoanele interesate trebuie să transmită CV-ul redactat în limba germană la adresa de e-mail bucur@vij-stuttgart.de. De asemenea, tot la adresa precizată, candidaţii vor trimite: o copie după diploma de bacalaureat, pentru absolvenţii liceului pedagogic cu specializarea „Învăţător – Educator”; o copie a diplomei de licenţă, pentru absolvenţii specializării „Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar” şi o copie a certificatului de atestare a cunoştinţelor de limba germană.

Leave a Comment